Călin Popescu-Tăriceanu, care se erijează acum în salvator al liberalismului românesc, pare să joace rolul de cal troian în PNL, oferit de Victor Ponta. Iar „rezistenţa sa liberală“ pare să fie un proiect gândit doar pe termen scurt. Atât cât să destructureze PNL şi să ajute candidatul PSD să intre la Cotroceni.
Fostul lider liberal Călin Popescu-Tăriceanu anunţa, zilele trecute, înfiinţarea Grupului de Iniţiativă pentru Păstrarea Identităţii Liberale. Un ONG compus din oameni mult mai apropiaţi de liderul PSD decât de liderii propriului partid, din demisionari sau demişi din partid – printre ei, Daniel Chiţoiu, Radu Stroe, Ovidiu Silaghi, Daniel Barbu –, văzut de d-l Tăriceanu ca putând sta la baza înfiinţării unui nou partid liberal care nu va exclude o colaborare politică cu PSD.
Apelând la argumente logice, nu e clar de ce d-l Tăriceanu şi „rezistenţa sa liberală“ ar putea construi liberalismul veritabil de sub umbrela social-democrată, şi nu în colaborare cu PNL. E clar, însă, că este folosit de Victor Ponta în jocurile sale. Care, în an cu alegeri prezidenţiale, nu are nevoie de un PNL unit, parte a unei drepte unificate.
Prima fază a strategiei anti-PNL a vizat demobilizarea acestuia şi a început la scurt timp după ruperea USL şi conştientizarea că sondajele nu erau pe măsura aşteptărilor PSD. Această primă fază a avut în vedere o încercare de a transfera voturi de la PNL către PSD. Întâi, a fost lansat un semnal pentru refacerea USL, destinat nostalgicilor după defuncta alianţă, deşi se ştia că şansele renaşterii USL erau minime cu un partid condus de Crin Antonescu – care abordase un discurs şi o atitudine radical schimbate la adresa lui Victor Ponta.
În paralel, a fost gândită împingerea în scenă a lui Călin Popescu-Tăriceanu. Care şi-a anunţat demisia din PNL, invocând nemulţumirea faţă de hotărârea lui Crin Antonescu de a-şi retrage miniştrii din Guvernul Ponta – decizie recompensată cu funcţia de preşedinte al Senatului, pentru care însuşi Victor Ponta pledase public cu mult aplomb.
Posibil ca d-l Ponta să fi sperat ca plecarea din PNL a d-lui Tăriceanu să producă degringoladă în partid şi o hemoragie de cadre, care l-ar fi decredibilizat şi demobilizat, în pragul scrutinului electoral. Deşi în PNL au existat nemulţumiri din cauza compromisurilor la care Crin Antonescu a obligat partidul din momentul în care l-a făcut parte a USL, deşi circulau, de anul trecut, zvonuri că unele voci luaseră în discuţie înlocuirea sa în cursa pentru Cotroceni cu fostul lider liberal Călin Popescu-Tăriceanu, calculul de la vârful PSD se dovedise greşit.
În spatele d-lui Tăriceanu, care anunţase că, după demisie, îşi va face propriul partid liberal, nu se încolonase nimeni. Iar locul anunţatului „viitor partid liberal“ fusese luat doar de o „platformă economică“, despre care, ulterior, nu a mai auzit nimeni nimic. Aşa că, înaintea europarlamentarelor, după o demisie care nu produsese efectul scontat, d-l Tăriceanu a încercat o reîntoarcere în partid – cel mai probabil, împins spre această mişcare, în ideea ca, după scrutin, care nu se anunţa glorios nici pentru PNL, să solicite un congres extraordinar la care să ceară debarcarea lui Crin Antonescu, iar apoi să fie el cel desemnat să ocupe locul vacantat – şi o readucere a lui în USL.
În paralel, PSD a recurs la aruncarea în arenă a ex-liberalului Mircea Diaconu, pentru a lua din voturile PNL, a demobiliza astfel partidul şi pentru a determina apoi o aliniere a lui, fără pretenţii, în spatele PSD. Cum procentul de 37%, obţinut de PSD la europarlamentare, nu-i conferă siguranţa câştigării prezidenţialelor, în ziua următoare anunţării rezultatelor, liderul social-democrat a mai lansat o invitaţie PNL pentru a reface USL. Fără izbândă. La două zile după alegeri, PNL anunţa deja fuziunea cu PDL …continuarea în Revista 22.