Max Payne era initial doar un joc pentru PC, care in 2001, cand a aparut, a revolutionat genul. Era un joc la care se lucrase foarte mult si, spre deosebire de ce era pe piata la vremea aceea, avea o poveste excelent pusa la punct. Aventurile politistului care lupta pentru a afla cine i-a ucis sotia erau bine scrise, cu rasturnari de situatie, personaje interesante si dialoguri atat de bine plasate incat sa merite sa opresti pentru un minut impuscatul. Cronicile extatice ale jocului au comparat in epoca stilul vizual al lui Max Payne cu filmele hong kong-eze de actiune si, in special, cu John Woo. Au urmat Max Payne 2 si 3. Iar acum, previzibil, filmul. In week-end-ul lansarii la noi, filmul a adunat 10.328 spectatori. Aproape zece (10) mii jumate! E enorm pentru ecranele autohtone, si asta doar in primul week-end. Fratilor, nu ati invatat inca? Istoria se repeta a mia oara: toate filmele facute dupa jocuri video sunt proaste rau, oricat de reusit ar fi fost produsul originar. Hollywood-ul fie le supraincarca, fie le infantilizeaza la maxim, pana devin bune de proiectat la casa de copii ajutorati sau la spitalul de nebuni. Max Payne asta nu face exceptie, si este acel soi de film in timpul caruia poti merge de oricat de multe ori la baie sau la popcorn sau chiar sa tragi un pui de somn: nu vei pierde nimic din actiune. Nu-mi aduc aminte cand am vazut atatea explicatii pe metru de pelicula. Daca trebuie sa intelegem, de exemplu, ca un personaj e ucigas, atunci imaginile o arata explicit, sunt derulate flashback-uri (la fel de explicite si in ralanti cu crima) si – ce-i mai grav – personajul incepe si el sa se explice, asa ca intr-o piesa de teatru proasta. Cei prezenti in cadru – victime, Max Payne sau cine se mai gaseste in zona – asculta spovedania fara sa miste un deget. "Eu? OOOOO, dar eu de fapt sunt cutare, am facut asta si asta. si cand am ucis pe cutarica m-am schimbat ca om, da, da. Acum sunt asa si pe dincolo, un nasol… si vreau sa fac asa, si sa te omor…". si tot asa. si-n urmatoarele cinci minute primesti aceeasi explicatie. Din nou. si dupa ce ca nu e nimic filmic acolo, si dupa ce ca e innebunitor de plicticos, iar bietul Mark Wahlberg are expresivitatea unei cizme, filmul mai e si penibil de pudibond. Poate ca realizatorii au vrut sa prinda un rating mai generos, ca sa bage Max Payne-ul si pe gatul bietilor copii. Nu m-am prins. Dar e cazul sa va prindeti, voi (cei zece mii de spectatori care v-ati repezit in primul week-end, dar si cei care, intre timp s-au mai repezit ori au de gand sa se repeada) ca ecranizarile dupa jocuri sunt esecuri previzibile.
Max Payne Productia: SUA, 2008 Regia: John Moore In distributie: Mark Wahlberg, Mila Kunis, Ludacris Distribuit de Odeon Cineplex