25.3 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialTânărul suspectat de incendierea a 13 autovehicule, internat la Spitalul Obregia

Tânărul suspectat de incendierea a 13 autovehicule, internat la Spitalul Obregia

Un tânăr suspectat că a incendiat 13 autovehicule în cartierul Drumul Taberei din sectorul 6 a fost internat la Spitalul „Alexandru Obregia”, deoarece figurează în baza de date a persoanelor cu afecţiuni psihice, au declarat  surse din Poliţie citate de Mediafax.

Portrivit suselor citate, tânărul, în vârstă 20 de ani, a fost dus la spital după ce a fost audiat la Secţia 25, alături de un bărbat şi o femeie, care au fost lăsaţi să plece după ce s-a stabilit că nu au fost implicaţi în incident.

Treisprezece autovehicule, între care o motocicletă, au fost incendiate, miercuri dimineaţă, pe o strada Valea Argeşului din cartierul Drumul Taberei.

Incendiul a fost anunţat la ora 4.19 de către o persoană care a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a spus că, pe strada Valea Argeşului din sectorul 6, mai multe maşini sunt cuprinse de flăcări, au precizat oficiali din Poliţia Capitalei.

Potrivit surselor citate, 13 autovehicule, care aparţin unor persoane fizice, au ars în incendiu, opt dintre acestea fiind distruse în totalitate.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Siutaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat că pompierii au intervenit cu patru autospeciale, incendiul fiind stins în aproximativ 40 de minute.

Potrivit lui Vasile, şase dintre autovehiculele distruse de foc, între care şi o motocicletă, au ars violent, celelalte fiind afectate de căldura degajată de acestea.

Cele mai citite

Accident mortal: un șofer a plonjat cu mașina în lacul Pantelimon

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că șoferul nu avea permis de conducere Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, sâmbătă, în jurul orei 10,10, polițiştii au...

Cum poate fi îmbunătățit aspectul urechilor cu ajutorul chirurgiei estetice?

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Kituri profesionale pentru extensii de gene: ce conțin și cum să le folosești?

Te specializezi în domeniul extensiilor de gene sau ești deja un lash artist cu experiență? Indiferent câte seturi de extensii ai aplicat până acum,...
Ultima oră
Pe aceeași temă