6.7 C
București
sâmbătă, 9 noiembrie 2024
AcasăSpecialTânăr sucevean, înjunghiat în piept pentru o ţigară

Tânăr sucevean, înjunghiat în piept pentru o ţigară

În parcul din faţa Primăriei Fălticeni, un tânăr de 24 de ani a fost înjunghiat de mai multe ori în piept de un fălticenean de 21 de ani, beat, care îi ceruse o ţigară. Victima a fost transportată în stare gravă la spital şi operată, având nevoie de 25-30 de zile de îngrijiri medicale. Agresorul, Florin A, a fosr arestat preventiv pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, informează Obiectiv de Suceava

Un tănăr de 24 de ani a fost înjunghiat sâmbătă noapte în Parcul Primăriei din municipiului Fălticeni de un individ aflat în stare de ebrietate, sub pretextul că a refuzat să-i dea agresorului o ţigară.

Mihaela C. de 22 de ani, din municipul Fălticeni, se afla împreună cu prietenul ei, Cezar N., de 24 de ani, din oraşul Ianca, judeţul Brăila, şi alături de colega ei Andreea D., de 22 de ani, în jurul orei 00.40 pe o bancă în parcul amintit, stând la discuţii şi consumând seminţe şi bere.

La un moment dat a apărut un tânăr care, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi sub pretextul refuzului acestora de a-l servi cu o ţigară a început să le adreseze injurii şi ameninţări. După ce i s-a solicitat să plece, agresorul s-a conformat, însă, după aproximativ 20 minute a revenit cu un cuţit, cu care l-a lovit pe Cezar N., creându-i leziuni grave. Despre eveniment, s-a sesizat agentul de poliţie locală aflat în paza Primăriei municipiului Fălticeni, care a intervenit şi a anunţat Poliţia. Patrula de siguranţă publică l-a condus la sediu pe agresor şi s-a acolo s-a stabilit că acesta este Florin A. de 21 ani, localnic, cunoscut cu antecedente penale.

Victima a fost transportată la Triajul Spitalului municipal Fălticeni, iar de aici a fost transferată de urgenţă la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava. Aici i s-a stabilit diagnosticul: „plagă înjunghiată hemitorace drept, pneumotorax” şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă. În urma examinării medico-legale s-a concluzionat provizoriu că partea vătămată prezintă o „plagă înţepat-tăiată cu hemopneumotorax drept, plagă tăiată măna stăngă”, ce s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor înţepător, de natură a pune viaţa acestuia în primejdie. Pentru vindecare victima necesită între 25 şi 30 zile îngrijiri medicale. Cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lăngă Tribunalul Suceava pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, Florin A. fiind arestat preventiv. (P.B.)

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă