Alegerea sistemului de tâmplărie, după material (PVC, aluminiu sau lemn stratificat), provenienţă (german, belgian, italian, grecesc, turcesc etc.) sau firme producătoare, nu este deloc uşoară. Importanţa acesteia pentru închiderea unei clădiri este determinată de efectul economic şi ambiental. De aceea ne-am adresat unui specialist recunoscut, ing. Nicolae Niţulescu, dir. INCON.
Pierderile termice într-o clădire se produc de regulă 9% prin podea; 24% prin acoperiş; 26% prin pereţi şi 41% prin ferestre şi uşi, deşi suprafaţa acestora reprezintă cca 10% din suprafaţa totală a clădirii. Dotarea clădirii cu o tâmplărie adecvată corectează pierderile, diminuându-le mai mult sau mai puţin, în funcţie de calitatea acesteia. Tâmplăria clasică din lemn, echipată cu sticlă clară simplă, a devenit inutilizabilă. În timp s-a adoptat tâmplăria metalică, iar apoi s-a trecut la cea din aluminiu, din lemn stratificat, din PVC extrudat sau din combinaţii între ele. Fiecare dintre acestea prezintă avantaje şi dezavantaje.
Tâmplăria din aluminiu cu barieră termică prezintă o foarte bună rezistenţă la agresiunea mediului, o întreţinere relativ uşoară, o bogată paletă coloristică, dar şi un preţ de cost mai ridicat. Tâmplăria din lemn stratificat prezintă o eleganţă deosebită, o eficienţă termică remarcabilă, dar şi o rezistenţă modestă la agresiunea mediului exterior, fiind vulnerabilă la ultraviolete şi ploaie. În acelaşi timp, întreţinerea este costisitoare, iar preţul destul de incomod. Tâmplăria din PVC extrudat prezintă o foarte bună fiabilitate, o izolaţie termo-fonică corespunzătoare, în funcţie de numărul de camere prezentat de profilul constructiv, o etanşeitate excelentă şi un preţ de cost accesibil. Dezavantajul acesteia îl constituie gama coloristică săracă. Este de reţinut că nu toate ferestrele din PVC sunt la fel de performante. Deosebirile esenţiale sunt date de proprietăţile tehnice ale profilelor (grosimea pereţilor, numărul de camere, densitatea profilului etc.). Cele mai noi generaţii de profile destinate tâmplăriei din PVC cu geam termoizolator au cinci – şase camere şi pun accent atât pe aspectul estetic, cât şi pe îndeplinirea cerinţelor de izolaţie şi statică.
Un rol foarte important în calitatea unei tâmplării îl joacă geamul cu care este echipată. Popularul „geam termopan”, denumit astfel după numele firmei care l-a produs pentru prima dată, este un sandvici format din două foi de sticlă lipite perimetral prin intermediul unei baghete de aluminiu şi ale unor membrane cauciucate, denumite sigilanţi, care formează un ansamblu ermetic plin cu aer uscat sau gaze inerte. Calităţile termice ale acestuia sunt net superioare foii de sticlă clasică din echiparea vechilor ferestre. Grosimea foilor de sticlă influenţează nemijlocit caracteristicile termice şi devine esenţială pentru rezistenţa la impact a geamului termoizolator. Cea mai uzuală este foaia de geam cu grosimea de 4 mm, îndeajuns de rezistentă pentru ferestrele unei locuinţe obişnuite. În cazul unor deschideri vitrate mai mari, de peste 2 mp, – pereţi de sticlă, vitrine – este recomandată folosirea unei foi de geam cu o grosime de cel puţin 6 mm.
Geamul LOW E
Acesta câştigă tot mai mult teren pe piaţa sistemelor termoizolante, impunându-se prin calităţile sale în ceea ce priveşte izolarea termică. Sticla LOW E înseamnă emisivitate redusă sau, cu alte cuvinte, transfer de căldură mult diminuat, acţionând ca o bucată de tablă pusă în spatele caloriferului şi reflectând 90% din căldură spre interiorul camerei. Acest tip de geam este foarte bun iarna. Dacă afară sunt -10°C, iar în casă +20°C, pe foaia interioară a unui geam termopan obişnuit vor fi aproximativ +9°C, în timp ce pe cel cu LOW E vor fi cca. +17°C. Vara reflectă căldura solară.
