Comunitatea „Uniţi Salvăm” organizează un protest, joi, la ora 18:00, în Piaţa Universităţii din București, prin care cere, între altele, o anchetă rapidă, corectă şi transparentă în investigarea tragediei care s-a petrecut, vineri, în clubul Colectiv. Până la publicarea acestei știri, peste 2.000 de oameni și-au anunțat participarea.
Prin iniţiativa „Tăcerea Ucide”, protestatarii mai cer şi demisiile primarului Cristian Popescu Piedone, vicepremierului Gabriel Oprea, ministrului Sănătăţii Nicolae Bănicioiu şi şefului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
„Vrem revizuirea de urgență a planurilor de intervenție pentru situații de urgență, pentru incendii și pentru cutremure, care în București ar putea produce zeci de mii de victime! Activitatea comercială în clădiri neconsolidate și care prezintă risc de prăbușire trebuie interzisă!”, au mai transmis protestatarii, pe Facebook.
De asemenea, comunitatea cere revizuirea de urgență a planurilor de intervenție pentru situații de urgență, pentru incendii și pentru cutremure şi interzicerea activităţilor comerciale în clădiri care prezintă risc de prăbușire.
„Vrem ca toate cluburile, pub-urile, restaurantele din țară care găzduiesc evenimente similare să fie verificate în regim de urgență pentru a se asigura că dețin infrastructura necesară în caz de incendiu. Vrem ca materialele fono- și termoizolante care nu sunt ignifuge să fie interzise!”, se mai arată în mesajul transmis de „Uniţi Salvăm”, pe Facebook.
Totodată, protestatarii cer minim 10% din PIB pentru sănătate şi să se construiască spitale noi.
„Vrem ca personalul să fie bine remunerat și instruit, atât medicii cât și auxiliarii! Vrem demisii la vârful Ministerului Sănătății pentru amânarea dării în folosință la timp a Unității Moderne pentru Arși de la Spitalul Floreasca! Vrem echipament modern pentru pompieri și pentru toți cei care lucrează DIRECT pentru salvarea oamenilor! Vrem ca salariile lor să crească, iar condițiile lor de lucru să le fie îmbunătăţite”, precizează comunitatea.
Protestatarii mai vor ca în programa școlară obligatorie din clasele I-XII, să fie introduse cursuri de prim ajutor, exerciții pentru situații de urgență , dar şi educație rutieră şi de prevenire a incendiilor.
„Vrem simplificarea și clarificarea cadrului legislativ privind funcționarea spațiilor comerciale, în acest moment plin de lacune, neclarități și neconcordanțe. Responsabilitățile trebuie să fie clare, la fel și sancțiunile”, mai transmit protestatarii.
În final, comunitatea „Uniţi Salvăm” a precizat că lista finală a cerinţelor va fi realizată împreună cu toți oamenii care vor participal la protest.
Cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Costin Mincu şi Cătălin Paul Gancea, au fost reţinuţi, luni, de procurori. Ei sunt sunt urmăriți penal pentru ucidere din culpă și vătămate corporală din culpă. Procurorii cer, marţi, instanţei arestarea preventivă a celor trei.
În urma incendiului care a izbucnit, vineri, în clubul Colectiv, au murit 32 de persoane. În prezent, 136 de răniţi sunt internaţi în spitalele din Capitală, iar dintre aceştia, 90 se află în stare critică sau gravă.