10.6 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialTablourile lui Vâlcov au ajuns la muzeu

Tablourile lui Vâlcov au ajuns la muzeu

Cele 125 de tablouri care au fost confiscate de procurorii anticorupție în dosarul fostului ministru al Finanţelor Darius Vâlcov se află în custodia Muzeului Naţional de Artă a României (MNAR) din Bucureşti, informează Mediafax

Instituţia muzeală nu este implicată în evaluarea şi autentificarea obiectelor de artă preluate.

“În conformitate cu prevederile legale şi având în vedere dispoziţia Parchetului, Muzeul Naţional de Artă al României a preluat în custodie de la Direcţia Naţională Anticorupţie un număr de 125 de obiecte de artă care au fost sechestrate de Parchet în dosarul domnului Darius Vâlcov”, informează instituţia muzeală.

Toate obiectele au fost sigilate de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi vor fi ţinute la dispoziţia acesteia pe tot parcursul cercetărilor, bunurile urmând a fi expertizate şi evaluate de un expert independent, care va fi desemnat de unitatea de parchet, a precizat MNAR.

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a fost adus luni din Arestul Poliţiei Capitalei la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a da noi declaraţii în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie.

Citește și: Darius Vâlcov află dacă rămâne în arest la domiciliu. DNA îl vrea după gratii, în timp ce fostul ministru predă procurorilor 40 de tablouri

Darius Vâlcov a fost audiat şi în 2 aprilie la DNA, unde a mers după ce Senatul a avizat, în 1 aprilie, o nouă cerere a procurorilor de arestare a acestuia.

Procurorii au cerut noul aviz de la Senat pentru urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov după ce au extins acuzaţiile aduse acestuia, iniţial fiind începută urmărirea penală pe numele fostului ministru pentru trafic de influenţă. Astfel, Darius Vâlcov este acuzat şi că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură. Procurorii susţin că aceste firme erau deţinute de Vâlcov, dar erau administrate prin interpuși.

Darius Vâlcov a stat în arest la domiciliu din 26 martie până în 2 aprilie, când a fost arestat preventiv pentru 23 de zile, până în 24 aprilie inclusiv. Instanţa supremă a admis în 2 aprilie contestaţia procurorilor DNA în cazul deciziei de arestare la domiciliu a lui Vâlcov luată de un judecător de drepturi şi libertăţi de la ICCJ. Decizia a fost luată după ce procurorii l-au acuzat de trafic de influenţă, pentru că ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate.

Citește și: EXCLUSIV. Săracul sat Dobrotineț ascundea, sub pat, 60 de tablouri scumpe din ”galeria” Vâlcov

Procurorii DNA au făcut, în 26 martie, şase percheziţii în localităţi din judeţul Olt, în municipiul Slatina şi în Bucureşti, fiind căutate tablourile care ar fi fost achiziţionate de Darius Vâlcov, prin interpuşi, de la case celebre de licitaţii, cu bani presupus obţinuţi din fapte de corupţie.

În urma percheziţiilor, anchetatorii au găsit 101 opere de artă, pe care figurează semnătura unor pictori celebri, cum ar fi Pablo Picasso (două gravuri şi un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Constantin Piliuţă, Corneliu Baba, Horia Bernea sau Octav Băncilă, potrivit DNA.

Surse judiciare au declarat că, recent fostul ministru al Finanţelor a predat procurorilor alte 47 de tablouri, pe lângă opere de artă ridicate deja de anchetatori.

Darius Vâlcov intenţiona să deschidă o galerie de artă în Bucureşti, iar în acest scop luase un spaţiu şi începuse amenajarea, dar, din cauza cercetărilor, ar fi ascuns tablourile la patru persoane de încredere. Anchetatorii ar fi găsit unele tablouri prin dulapuri sau pe sub paturi, din cauza faptului că Vâlcov şi oamenii săi de încredere s-ar fi grăbit să le ascundă, potrivit surselor citate. 

Citește și: Colecția “Vâlcov”, în galeria FOTO a RL. Senatorul a vrut să deschidă o galerie de artă în București! Clandestină, pentru că nu era in declarația de avere

Galeria de artă pe care Darius Vâlcov intenţiona să o deschidă în Capitală este pe strada Stockholm, din Sectorul 1, unde anchetatorii au găsit la percheziţii 29 de tablouri. Darius Vâlcov ar fi dat un milion de lei unui intermediar, în 2013, pentru achiziţia de tablouri, au precizat sursele citate.

Operele de artă găsite de procurori la adresa din Sectorul 1 sunt semnate, printre alţii, de Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Corneliu Baba, Nicolae Vermont, Nicolae Dărăscu, Mircea Mihai Ciobanu, Rudolf Negely, Ştefan Câlţia, Adam Bălţatu, Aurel Băieşu, Dumitru Ghiaţă, Iosif Iser, Samuel Mutzner, George Catargi, Francisc Chiuariu, Constantin Piliuţă, Constantin Păuleţ, Andy Worhol şi Mihai Sârbulescu. Tot la aceeaşi adresă au fost găsite şi obiecte decorative semnate Pablo Picasso şi Victor Brauner, au precizat sursele citate.

Cele mai citite

SAMEDAY anunță intenția de preluare a companiei de curierat Sprinter din Ungaria

Ca parte a strategiei de extindere a infrastructurii de livrare din regiune, SAMEDAY, compania care a introdus livrarea în easybox în piața din România,...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...

Masa de Paște, mai scumpă, chiar cu plafonarea alimentelor de bază

Bugetul alocat cumpărăturilor pentru masa de Paște de anul acesta poate depăși suma de 1.000 de lei, față de anul trecut când vorbeam despre suma...
Ultima oră
Pe aceeași temă