4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialSute de persoane au protestat faţă de Guvernul Croaţiei

Sute de persoane au protestat faţă de Guvernul Croaţiei

Câteva sute de persoane au participat, luni seara, la o nouă manifestaţie, la Zagreb, pentru a denunţa, fără violenţă, situaţia economică dificilă din Croaţia şi pentru a cere plecarea de la putere a Guvernului, relatează Mediafax.

 

Manifestaţia, organizată pe Facebook, a treia de acest fel în mai puţin de o săptămână, s-a desfăşurat după două zile de confruntări între poliţie şi manifestanţi, în care au fost rănite zeci de persoane, în capitala croată.

Participanţii, în principal tineri, au mărşăluit pe străzile din centrul oraşului şi au cerut demisia premierului Jadranka Kosor.

„Timpul tău a trecut. Te invit să demisonezi şi să convoci alegeri” anticipate, i-a transmis premierului Ivan Pernar, în vârstă de 25 de ani, unul dintre organizatorii manifestaţiei, în faţa celor aproximativ 200 de persoane adunate, la începutul serii, într-o piaţă.

În timp ce se îndrepta către sediul Guvernului, acestui grup de manifestanţi i s-au alăturat alte câteva sute de persoane.

Importante forţe de ordine i-au împiedicat să se apropie de sediul Guvernului, unde adunările publice sunt interzise.

Manifestanţii s-au îndreptat, ulterior, către sediul Uniunii Democratice Croate (HDZ, conservatori, aflaţi la putere), blocând circulaţia rutieră în centrul oraşului, dar au fost, din nou, împiedicaţi de către poliţie, să se apropie.

„Hoţii! Hoţii!”, „Vrem noi alegeri!”, „Coborâţi în stradă!” au scandat ei.

„Sunt indignat de această situaţie din ţara mea, care este în mod constant jefuită de politicieni corupţi. Protestăm, acum, contra unei adevărate mafii”, a declarat Vjeran Boric, în vârstă de 29 de ani, şomer.

Organizatorii au făcut apel la noi mitinguri, miercuri.

Sâmbătă, în cadrul unei alte manifestaţii a foştilor veterani ai Războiului din 1991-1995, au izbucnit violenţe între poliţie şi anumiţi manifestanţi, şi anume unii tineri şi suporteri ai unor echipe de fotbal.

Aproximativ 50 de persoane au fost rănite, între care 32 de poliţişti, iar 65 de persoane au fost arestate, între care şi un fotograf AFP.

Kosor conduce Guvernul croat din 2009. Ea i-a succedat lui Ivo Sanader, arestat, în decembrie, în Austria, la solicitarea justiţiei din ţara sa, care-l suspectează de deturnare de fonduri şi corupţie.

Economia croată s-a contractat cu 1,4 la sută, în 2010, în comparaţie cu 2009, reprezentând a doua scădere anuală consecutivă, după o contractare a PIB-ului cu 5,8 la sută, în 2009.

Cele mai citite

Rusia a început să utilizeze criptomonede în tranzacțiile comerciale internaționale

Rusia a început să utilizeze bitcoin și alte criptomonede în tranzacțiile comerciale internaționale, ca răspuns la sancțiunile occidentale, potrivit declarațiilor ministrului rus de Finanțe,...

Bursele europene au închis în creștere înainte de Crăciun: Acțiunile tehnologice și Novo Nordisk, în prim-plan

Piețele europene au încheiat ședința de marți în creștere, într-o zi de tranzacționare mai scurtă cu ocazia ajunului Crăciunului, relatează CNBC. Indicele paneuropean Stoxx...

Horoscop 26 decembrie 2024. Berbecii sunt îndemnați să își reevalueze atenția acordată familiei

Horoscop 26 decembrie 2024. În această perioadă de după sărbătorile de Crăciun, fiecare dintre noi este invitat să își facă un bilanț al deciziilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă