11.3 C
București
duminică, 25 februarie 2024
AcasăSpecialSute de imigranți africani, eliberați de Israel în deșert: ”Nu ştim unde...

Sute de imigranți africani, eliberați de Israel în deșert: ”Nu ştim unde să ne ducem, unde vom dormi la noapte?”

Sute de imigranți clandestini africani vor fi eliberați, marți și miercuri, în deșert, după o decizie a Curții Supreme, însă oamenii reclamă că nu au unde să se ducă, potrivit Mediafax

“Nu e nimic de sărbătorit! Nu ştim unde să ne ducem, unde vom dormi la noapte”, a declarat Salah, un sudanez în vârstă de 33 de ani, în faţa centrului de retenţie de la Holot, cel mai important din ţară, situat în deşertul Negev (sud).

Citește și: 3.000 de imigranți traversează, pe zi, Macedonia către Ungaria

Un sandviș și 16 dolari

Ca alte sute, 750 potrivit autorităţii penitenciare, Salah, care a venit în Israel în urmă cu nouă ani, a fost eliberat în urma unei hotărâri a Curţii Supreme, care a dispus pe 11 august ca solicitanţii de azil deţinuţi de mai mult de un an să fie eliberaţi în termen de două săptămâni.

În total, 1.178 de persoane urmau să fie eliberate marţi şi miercuri, a declarat pentru AFP Sivan Weitzman, o purtătoare de cuvânt a autorităţii penitenciare.

Este vorba despre a treia lovitură dată în doi ani politicii guvernelor succesive de dreapta ale lui Benjamin Netanyahu, care caută să limiteze sosirea imigranţilor, majoritatea originari din Eritreea şi Sudan.

În faţa gardurilor de sârmă ghimpată şi barăcilor, cu deşertul la orizont, libertatea are un gst amar pentru toţi cei care sunt daţi afară, trăgând bagajul după ei şi cu o pătură sub braţ. Odată ieşiţi, unii se îndreaptă către staţii de autobuz şi urcă în maşină, indiferent în ce direcţie merge.

Un sudanez de la Darfour, Fissel Sidig Adam, în vârstă de 28 de ani, care a venit în Israel în urmă cu opt ani, îi este recunoscător Curţii Supreme. Dar se aştepta la “mai mult” – la “o adevărată soluţie de la stat, la ajutor, nu doar la cei 64 de shekeli (16,5 dolari) şi la sandviciul pe care ni le-au dat”.

În Tel Aviv nu au voie

Holot este un centru deschis, în care deţinuţii, liberi în timpul zilei, se prezintă la apel la ora 22.00, declară purtătoarea de cuvânt a autorităţii penitenciare. Ei au dreptul la un stipendiu lunar de 600 de shekeli (135,5 euro), dacă se prezintă la toate apelurile, sumă care scade în caz contrar.

Cei care sunt eliberaţi pleacă după ce iau un mic-dejun, cu alocaţia, eventual reţete, dacă au nevoie de îngrijiri, dar şi cu un document care le restrânge libertatea de mişcare.

“Ni s-a dat o hârtie pe care scrie «accesul interzis la Eilat sau Tel Aviv», iar noi acolo cunoaştem oameni. Eu nu am bani să închiriez un apartament. Unde să mă duc acum?”, spune Salah îngrijorat.

La Tel Aviv şi Eilat sunt găzduiţi foarte mulţi imigranţi clandestini africani. Prezenţa lor provoacă însă tensiuni cu populaţia. Interzicându-le accesul în aceste oraşe deţinuţilor de la Holot, autorităţile caută să-i priveze de un punct de sprijin, să-şi găsească rudele sau, poate, un loc de muncă la negru.

Dezbaterea cu privire la problema imigraţiei este departe să se mai fi calmat. Recent, ministrul Justiţiei Ayelet Shaked a postat o înregistrare video care surprinde agresarea unei trecătoare de către un bărbat de culoare, cu mesajul “viaţa insuportabilă a locuitorilor din sudul Tel Avivului”. Înregistrarea a fost filmată de fapt în Turcia.

Israeul, singura speranță

Pentru aceşti imigranţi, Israelul reprezintă – deoarece nu pot ajunge în Europa – cea mai apropiată speranţă a unui trai mai bun, un loc în care pot ajunge mergând pe jos.

Această mişcare migratorie datează de mai mulţi ani. Spre deosebire de Europa şi având în vedere situaţia sa geopolitică, Israelul nu se confruntă cu noi valuri de imigranţi provenind din Libia sau Siria – în pofida apropierii celor două zone de conflict -, declară pentru AFP Sabin Hadad, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.

Deţinuţii eliberaţi de la Holot nu ar urma să îngroaşe fluxul către Europa, atât timp cât ieşirea lor din Israel este o adevărată provocare.

Cele mai citite

După Transnistria, alt pericol în Republica Moldova: Autonomia Găgăuză, cu 98% la sută din locuitori pro-Rusia

În contextul în care pe 28 februarie autoritățile de la Tiraspol ar urma să ceară anexarea Transnistriei la Rusia, este posibil ca Putin...
Ultima oră
Pe aceeași temă