21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialSuspect reţinut în cazul morţii viceprimarului din Joseni

Suspect reţinut în cazul morţii viceprimarului din Joseni

Procurorii Parchetului General şi poliţiştii din Harghita au reţinut un suspect în cazul decesului viceprimarului din comuna harghiteană Joseni, Csala Zsolt, găsit mort, pe 22 aprilie, în casa sa de vacanţă, cu urme de împuşcare în abdomen, potrivit Agerpres.

Este vorba de un bărbat reţinut după ce au fost percheziţionate mai multe case din localitatea Joseni.
Pe 22 aprilie, Csala Zsolt a fost găsit împuşcat mortal în casa sa de vacanţă din satul Borzunţ, care aparţine de Joseni.

O persoană neidentificată a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat că viceprimarul a fost împuşcat. Echipajul de la ambulanţă sosit la faţa locului şi l-a găsit pe Csala Zsolt decedat.

Surse din rândul anchetatorilor spun că Csala Zsolt a fost împuşcat de două ori în zona toracico-ambdominală şi o dată în picior. Trupul lui a fost găsit între ieşirea din casa de vacanţă şi intrarea în sala în care se afla centrala termică. Potrivit aceloraşi surse, tuburile de la gloanţe se aflau la 1,5 metri de trup, ceea ce ar putea dovedi faptul că viceprimarul a fost împuşcat de la distanţă foarte mică.

Csala Zsolt avea 42 de ani, era căsătorit şi avea doi copii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă