13.2 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialSupremaţia dobrogenilor

Supremaţia dobrogenilor

Cele patru formaţii dobrogene care acaparează prima jumătate a clasamentului Ligii a II-a speră ca sâmbătă să îşi consolideze poziţiile.

 

Podiumul Seriei I din Liga a II-a la fotbal este ocupat în totalitate de echi-pe dobrogene. Viitorul Constanţa este lider şi este urmat de Delta Tulcea şi Săgeata Năvodari. Cele trei sunt urmate la mică distanţă de FC Farul, care se află pe locul şase. Cele patru formaţii încearcă, sâmbătă, să îşi continue parcursul bun din primele şapte etape. Adversarii întâlniţi în runda a VIII-a sunt mai slabi din punctul de vedere al clasamentului, astfel că sunt aşteptate puncte multe.

Cel mai interesant meci al rundei este programat la Ovidiu, unde Viitorul Constanţa va juca împotriva singurei formaţii care poate pune în pericol supremaţia dobrogeană, CSM S Iaşi.  „Ca organizare, joc, stabilitate financiară etc., echipa din Iaşi este peste multe alte echipe din serie. Este o candidată serioasă la promovare şi meciul cu ei nu se anunţă deloc uşor”, a declarat tehnicianul celor de la Viitorul Constanţa.

Meciul este programat sâmbătă, de la ora 11.00, şi va fi arbitrat de un arbitru cu ecuson FIFA, Alexandru Deaconu. Un alt duel interesant este cel de la Bucureşti  dintre Dinamo II şi Săgeata Năvodari. Bucureştenii se află pe locul 4 în clasament, cu acelaşi număr de puncte ca echipa din Năvodari. Meciul este programat sâmbătă, de la ora 11.00.

Delta Tulcea are, probabil, unul dintre cele mai uşoare meciuri. Dobrogenii lui Cristi Pustai joacă împotriva echpei de pe locul 13, Victoria Brăneşti, sâmbătă, de la ora 11.00.

În cele din urmă, Farul va juca împotriva celor de la Dunărea Galaţi. Cu o singură înfrângere în actualul sezon, marinarii vor să îşi mai treacă în cont trei puncte.

Meciul se va disputa în nocturnă, sâmbătă, de la ora 20.00, iar jucătorii şi antrenorii constănţenilor speră ca ora de disputare să atragă în tribune mai mulţi spectatori. 

Callatis este virtual retrogradată

Singura echipă dobrogeană care nu a avut succes în startul sezonului este Callatis Mangalia. Formaţia antrenată acum de Cristian Şchiopu a obţinut o singură victorie în primele şapte jocuri ale sezonului şi ocupă ultimul loc în clasament. Distanţa faţă de un loc ce o salvează de la retrogradare este deja de cinci puncte. Pentru a recupera această marjă, echipa din sudul litoralului are nevoie urgent de un succes, altfel se anunţă vremuri şi mai grele. Prima ocazie pentru Callatis este sâmbătă (ora 11.00), când joacă pe propriul teren cu CS Otopeni, penultima clasată.

4 echipe dobrogene se află în primele şase locuri din clasamentul seriei I din eşalonul secund.

Cele mai citite

Ministrul Transporturilor îl trimite la plimbare pe Iohannis: „ Poate să facă alte lucruri, nu neapărat politică”

Sorin Grindeanu îl trimite la plimbare pe Klaus Iohannis și spune că poate să facă alte lucruri, nu neapărat politică. ”De ce trebuie să...

Pod energetic peste Marea Neagră: Serbia, la un pas de a se conecta la cablul submarin strategic

Serbia interesată de megaproiectul care va lega rețele naționale de energie din Europa cu cele din Caucazul de Sud Proiectul construirii unui cablu energetic submarin...

Rapid, implicată într-un litigiu la FIFA după transferul lui Boupendza

Rapid București a fost înștiințată oficial de FIFA cu privire la un litigiu legat de transferul atacantului gabonez Aaron Boupendza, Zamalek susține că jucătorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă