Românii ar vrea să fie conduşi de americani, să beneficieze de protecţia FBI, CIA şi să aibă magistraţi aduşi de peste Ocean. Din telegramele WikiLeaks rezultă că România nu a scăpat încă de frica ruşilor, că este o ţară lipsită de optimism, care trebuie asistată de SUA. Monica Macovei rămâne singura persoană, în afara preşedintelui, care a primit susţinere directă din partea americanilor.
Politicieni influenţi, miniştri, procurori, ziarişti şi lideri de opinie din România se duc la Ambasada Statelor Unite nu doar pentru că cineva de acolo ar fi interesat de părerea lor, ci şi fiindcă se aşteaptă ca spusele lor să aibă efecte. Din telegramele trimise de diplomaţii americani la Washington după discuţiile pe care le aveau cu oameni din elita politică şi administrativă a României şi care au fost date publicităţii via WikiLeaks ies la iveală neputinţele, dar şi speranţele pe care oficialii români şi le pun în SUA. Preşedintele Traian Băsescu îi cere în 2006 directorului FBI, Robert Muller, o prezenţă mai consistentă în România a oamenilor săi, în vreme ce şeful Serviciului Român de Informaţii îi spune că „influenţa şi interesele tot mai mari ale Rusiei în România reprezintă prioritatea internă de top în următorii ani, în special în domeniul energetic”. Românii ar avea nevoie de o filială puternică a FBI, care să cureţe politica de hoţi, dar în telegrama secretă trimisă de Ambasada SUA din Bucureşti se vorbeşte doar despre „spectacolul public” dat de Muller în faţa camerelor de luat vederi pentru sprijinirea „oportună” a Monicăi Macovei, pe care o boicotau în aceeaşi măsură amicii şi inamicii. Fosta ministră a Justiţiei i-a povestit şefului FBI despre opoziţia politicienilor români faţă de ideea înfiinţării instanţelor speciale pentru cazurile de corupţie în care sunt implicaţi oficiali guvernamentali şi grupări ale crimei organizate.
Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, avea şi ea nevoie de ajutor de la americani să scape de Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, în care nu are încredere. Statele Unite au aflat, de fapt, că nici unul dintre şefii instituţiilor anticorupţie nu pune mare bază pe Predoiu: şeful DNA l-a pârât că n-a pus piciorul în nici unul dintre sediile instituţiei sale, iar şeful ANI s-a plâns că nici nu-l cunoaşte personal. Probabil că premierul şi preşedintele au aflat abia acum, după devoalările WikiLeaks, că nu se poate conta pe ministrul Justiţiei.
De ce oficialii români preferă să fie mai sinceri cu cei americani decât cu şefii lor de la Palatele Cotroceni şi Victoria? Pentru că nu-i întreabă nimeni ce păreri au, pentru că le e frică să nu cadă în dizgraţie, pentru că orice ar spune lucrurile se schimbă doar când le vine vremea sau poate pentru că au mai multă încredere în americani.
Nu doar procurorul general şi procurorul-şef anticorupţie au nevoie de sprijin, ci şi preşedintele însuşi, care a fost ocrotit de americani în 2007, când era să-şi piardă mandatul. Mircea Geoană cere Statelor Unite să-i susţină propunerea de a „schimba regula” astfel încât directorul SRI să fie nominalizat de opoziţie. Valeriu Stoica, strategul PDL, şi Cristian Preda, pe atunci consilier prezidenţial, le spun americanilor că referendumul pentru votul uninominal a fost o greşeală, iar artizanul Fondului Proprietatea, Nicolae Ivan, îşi exprimă speranţa în faţa ataşatului economic al Ambasadei SUA că acest fond va fi administrat de o firmă americană.
Opţiunea elitei politice autohtone de a se legitima în faţa americanilor ţine nu doar de tradiţiile de vasalitate ale ţării, ci şi de visul mereu neîmplinit al românilor, care-i aşteaptă pe americani încă dinaintea terminării celui de-al doilea război mondial. Toţi cei care căutau răspunsuri la Ambasada Statelor Unite sunt convinşi că, la un referendum utopic cu întrebarea „Sunteţi de acord ca România să devină al 51-lea stat al SUA?”, majoritatea răspunsurilor ar fi pozitive.
