La 20 de ani dupa 1989 si la 40 de ani de la prima vizita a unui presedinte american in Romania, Kerry Kennedy spune ca a venit sa ajute romanii sa "atinga visul Revolutiei".
Nepoata fostului presedinte american John F. Kennedy a lansat cartea "Spune adevarul puterii" si un program dedicat apararii drepturilor omului in Romania.
Cartea cuprinde 51 de interviuri cu oameni care lupta pentru drepturile omului, de la Dalai Lama la Elie Wiesel, un evreu nascut la Sigetu Marmatiei care a supravietuit lagarelor naziste, iar apoi a primit Premiul Nobel pentru Pace. "Am calatorit in jurul lumii timp de doi ani si jumatate si am luat interviuri celor mai importanti oameni implicati in probleme de drepturile omului. Sunt oameni care au trecut prin inchisoare sau tortura, sunt Mahatma Gandhi si Martin Luther King ai tarilor din care provin", spune Kennedy. "Spune adevarul puterii" este si numele proiectului Centrului "Robert F. Kennedy" pentru Drepturile Omului. In Romania, Centrul va lansa un program-pilot educational pentru elevii din 15 licee din Romania. De asemenea, vor contribui la punerea in scena la Cotroceni a unei piese de teatru inspirata din carte si va organiza un simpozion si o expozitie de fotografie cu portretele personalitatilor intervievate.
"Scopul programului «Spune adevarul puterii» nu e doar sa spuna povestile acestori aparatori ai drepturilor omului, ci sa inspire pe toata lumea si sa le arate lucruri concrete pe care le pot face", declara Kennedy. Astfel de proiecte sunt necesare, deoarece Romania nu are o traditie in apararea drepturilor omului si nici personalitati marcante in domeniu, spune Ted Florescu, director general Centrade Group. "Suntem alaturi de toti romanii care au suferit sub regimul lui Ceausescu si care inca sufera de brutalitatea mostenirii comuniste. Suntem alaturi de toti romanii care cred ca trebuie sa oprim violenta impotriva femeilor, sa eliminam coruptia, sa oprim antisemitismul, sa respectam minoritatile ca romii sau homosexualii, sa-i protejam pe cei mai vulnerabili oameni, sa invatam generatia urmatoare cum sa-si protejeze drepturile si tara.
Alaturi de Guvern si ONG-uri, vrem sa ajutam oamenii sa atinga visul de libertate si glorie al revolutiei din 1989", este mesajul lui Kerry Kennedy pentru romani. Bogan Aurescu, secretar de stat in cadrul Ministerului Afacerilor Externe, spune ca proiectul are sustinerea mai multor institutii publice din Romania. Daca proiectul-pilot va avea succes, programul se va extinde, spun organizatorii. Kerry Kennedy este fiica lui Robert F. Kennedy, asasinat in timp ce candida la presedintia Statelor Unite. Ea si-a inceput cariera in domeniul drepturilor omului in 1981, iar de atunci a condus 40 de delegatii de sustinere a drepturilor omului in 27 de tari.