1.4 C
București
marți, 21 ianuarie 2025
AcasăSpecialSUA şi Rusia luptă pentru „Negustorul Morţii‘‘

SUA şi Rusia luptă pentru „Negustorul Morţii‘‘

Un tribunal thailandez a decis, vinerea trecută, să îl extrădeze pe celebrul traficant de arme Viktor Bout în Statele Unite. Hotărârea a fost atacată de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, care a denunţat „presiunile‘‘ americane.

Bout a fost arestat cu doi ani în urmă la Bangkok de agenţi americani care s-au prezentat drept intermediari pentru Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (Farc) orga¬nizaţie teroristă de extremă stângă. Reţinut în baza unui mandat al Interpolului, Bout este acuzat de terorism în Statele Unite, dar extrădarea sa este valoroasă pentru americani în primul rând pentru informaţiile pe care Viktor Bout le poate oferi. Potrivit analistului militar rus Pavel Felgenhauer, Bout deţine in¬formaţii care pot pune în dificultate mulţi oficiali guvernamentali ruşi şi, din acest motiv, reprezintă o mină de aur pentru americani şi subiect de îngrijorare pentru Moscova.

Pentru a sublinia hotărârea de a-l vedea extrădat în America, ambasadorul thailandez la Washington a fost convocat la Departamentul de Stat săptămâna trecută, pentru a i se atrage atenţia asupra importanţei pe care o poartă hotărârea curţii de apel thailandeze în condiţiile în care Thailanda primeşte anual ajutor în valoare de câteva sute de milioane de dolari de la Statele Unite. În replică, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a exprimat „regretul cu privire la hotărârea curţii thailandeze. Potrivit informaţiilor nostre, ea a fost impusă (politic)‘‘. Moscova intenţionează să obţină repatrierea lui Bout în Rusia, a continuat Lavrov. „Ne-am aflat în contact cu avocaţii lui şi vă asigur că vom continua să facem tot posibilul pentru repatrierea acestuia”, a spus ministrul.

Fost ofiţer în armata rusă, Viktor Bout, în vârstă de 44 de ani, a negat tot timpul acuzaţiile de trafic de arme, formulate împotriva sa. În august 2009, un tribunal din Bangkok i-a dat câştig de cauză, respingând extrădarea în Statele Unite, din cauza lipsei de dovezi şi unor motivaţii politice ale cazului. Pe de altă parte, New York Times a scris că Bout s-ar fi aflat în relaţii excelente cu serviciile thailandeze de informaţii şi cu familia regală. El ar fi încercat să vândă Thailandei un submarin nuclear, care să poarte numele regelui Bhumibol Adulyadej. Presa internaţională a scris că Viktor Bout ar fi vândut arme româneşti în Congo şi că ar fi fost implicat în operaţiunea „Ţigareta 2‘‘, alături de Shimon Naor prin intermediul companiei Air Sofia care îi aparţinea.

 

Cele mai citite

Accident rutier pe șoseaua Colentina. Doi copii de 13, respectiv 16 ani, au ajuns cu răni la spital

Doi copii, de 13, respectiv 16 ani, au fost răniți, luni seară, fiind transportați la spital, în urma unui accident rutier produs pe Șoseaua...

Accident rutier pe șoseaua Colentina. Doi copii de 13, respectiv 16 ani, au ajuns cu răni la spital

Doi copii, de 13, respectiv 16 ani, au fost răniți, luni seară, fiind transportați la spital, în urma unui accident rutier produs pe Șoseaua...

Tanczos Barna la Reuniunea ECOFIN de la Bruxelles

Pe agenda reuniunii se află dezbateri esențiale, privind simplificarea reglementărilor și reducerea sarcinilor administrative asupra mediului de afaceri din Europa Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, participă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă