21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialSUA recunosc că au "depăşit limita" în ”războiul împotriva terorii”

SUA recunosc că au “depăşit limita” în ”războiul împotriva terorii”

Statele Unite au recunoscut că "au depăşit limita" în timpul "războiului împotriva terorii" în timpul unei audieri la Geneva în faţa Comitetului ONU împotriva Torturii, scrie Mediafax.

"Statele Unite sunt mândre de rolul pe care îl joacă în respectarea, promovarea şi apărarea drepturilor omului (…) atât pe teritoriul american, cât şi în lume", a dat asigurări consiliera juridică interimară a administraţiei americane, Mary McLeod, în faţa celor zece membri ai Comitetului ONU împotriva Torturii.

"Dar, după atacurile din 11 septembrie, în mod regretabil, nu am respectat întotdeauna propriile noastre valori", a recunoscut ea.

"Am depăşit limita şi ne asumăm responsabilitatea", a adăugat Mary McLeod, citându-l pe preşedintele Barack Obama.
McLeod face parte dintr-o delegaţie de aproximativ 30 de funcţionari de rang înalt americani veniţi la Geneva pentru a răspunde timp de două zile întrebărilor Comitetului ONU împotriva Torturii, care examinează cazul Statelor Unite pentru prima oară din 2006.

După alegerea preşedintelui Barack Obama, Washingtonul a admis că "războiul împotriva terorii", iniţiat de fostul preşedinte George Bush, a condus la unele abuzuri.

"Admitem că nicio naţiune nu este perfectă, inclusiv a noastră", a spus Keith Harper, ambasadorul Statelor Unite la Consiliul Drepturilor Omului, potrivit sursei citate.

Membrii Comitetului au pus delegaţiei americane întrebări privind modul în care Statele Unite acţionează pentru a îndrepta aceste abuzuri, făcând presiuni asupra acesteia pentru a explica, în special, de ce închisoarea de la Guantanamo, unde numeroşi deţinuţi sunt închişi fără a fi acuzaţi sau judecaţi, este deschisă în continuare şi când Washingtonul ia în calcul să o închidă.

De asemenea, ei au pus întrebări despre condiţiile de detenţie ale deţinuţilor şi despre lipsa unor compensaţii pentru victimele abuzurilor comise de militari americani în închisoarea irakiană Abu Ghraib, la începutul anilor 2000.

În afară de abuzurile comise în timpul "războiului împotriva terorii", membrii Comitetului s-au interesat de condiţiile de detenţie de care au parte imigranţii ilegali, inclusiv cei minori, ce nu sunt infractori, mai scrie Mediafax.

Violenţele comise de poliţişti împotriva minorităţilor au fost de asemenea denunţate, fiind adus în discuţie cazul tânărului Michael Brown, în vârstă de 18 ani, ucis în august de un poliţist la Fergusson, în Missouri.

Comitetul îşi va prezenta concluziile la 28 noiembrie.

Cele mai citite

FOTO. Loredana Groza, ca la 20 de ani. Vedeta a pozat în colanți

Loredana Groza, cunoscută pentru prezența sa în industria muzicală românească, a captat atenția publicului cu ultimele sale fotografii distribuite pe rețelele de socializare. Însă...

Tu cum îți crești șansele de câștig la păcănele? TOP 5 sfaturi pentru a NU te baza doar pe noroc!

Lumina orbitoare a reflectoarelor, sunetul amețitor al clopoțeilor și senzația inimii care pulsează odată cu rotirea tamburului. Păcănelele online reușesc să ne captiveze cu...

Ovidiu Hațegan își pune cenușă în cap după gafa comisă în meciul Dinamo – Poli Iași: „Am greșit, n-am realizat gravitatea impactului”

Arbitrul Ovidiu Hațegan a explicat decizia luată în minutul 29 al partidei Dinamo 1948 – Politehnica Iaşi, disputată duminică, 14 aprilie, pe stadionul din...
Ultima oră
Pe aceeași temă