15.6 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialSUA: Patru cazuri de infectare cu E.coli şi unul suspect

SUA: Patru cazuri de infectare cu E.coli şi unul suspect

Statele Unite au confirmat existenţa a patru cazuri de infectare cu bacteria E.coli la cetăţeni americani care au vizitat oraşul german Hamburg, informează AFP, potrivit Mediafax.

„În Statele Unite au fost confirmate patru cazuri de infectare cu bacteria E.coli şi mai există un caz suspect. Dintre cele cinci persoane, patru au fost de curând la Hamburg, unde probabil au avut contact cu bacteria”, a comunicat Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Epidemiilor (CDC).

„Nu a fost raportat niciun deces”, precizează CDC.

Epidemia de E.coli a provocat moartea a 38 de persoane în Europa, dintre care 37 în Germania.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, peste 3.300 de persoane au fost infectate cu E.coli în 14 state europene, în Statele Unite şi Canada.

Originea epidemiei a fost identificată la seminţe germinate provenind de la o fermă bio din nordul Germaniei.

Cele mai citite

Crimă oribilă în București: a fost ucis cu o sapă. Cadavrul a fost găsit după mai multe zile

Un tânăr în vârstă de 29 de ani a fost arestat preventiv, pentru uciderea unui bărbat, de 34 de ani, într-un imobil abandonat din...

România a atras investiții străine directe de 6,74 miliarde de euro în 2023, cu mult mai puțin față de un an în urmă

România a atras investiții străine directe (ISD) de 6,74 miliarde de euro în 2023, în scădere semnificativă față de recordul de 10 miliarde de...

Gest măreț din partea lui David Popovici: Donează echipamentul de la JO pentru o cauză nobilă

Campionul olimpic la înot David Popovici a decis să doneze echipamentul său de premiere de la Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă