10.8 C
București
sâmbătă, 24 februarie 2024
AcasăSpecialSUA oferă o recompensă în schimbul unor informaţii despre "patru lideri SI"....

SUA oferă o recompensă în schimbul unor informaţii despre “patru lideri SI”. Ce valoare are recompensa

Guvernul Statelor Unite oferă recompense în valoare totală de 20 de milioane de dolari în schimbul unor informaţii despre patru bărbaţi pe care-i prezintă drept lideri ai grupării teroriste Statul Islamic (SI), ale căror nume au fost introduse pe o listă de suspecţi căutaţi, informează Mediafax.

Citește și: Obama aprobă prima legătură cu feribotul între SUA şi Cuba

Cei patru sunt Abd al-Rahman Mustafa al-Qaduli, Abu Mohammed al-Adnani, Tarkhan Tayumurazovich Batirashvili şi Tariq Bin-al-Tahar Bin al Falih al-‘Awni al-Harzi.

Numele lor au fost introduse pe lista cu suspecţi căutaţi prin programul “Recompense pentru justiţie”.

Statul Islamic a revendicat marţi atacul comis duminică la expoziţia de caricaturi cu Mahomed din Texas.

“Doi soldaţi ai califatului” au comis atacul de la centrul Curtis Culwell, lângă Dallas, a anunţat marţi postul de radio al-Bayan al grupării jihadiste.

Departamentul de Stat american oferă o recompensă în valoare de şapte milioane de dolari în schimbul unor informaţii despre al-Qaduli, pe care-l prezintă drept liderul SI cu cel mai înalt rang, care s-a alăturat iniţial filialei reţelei teroriste Al-Qaida în Irak.

Pentru informaţii despre al-Adnani şi Batirashvili, Guvernul american oferă recompense în valoare de câte cinci milioane de dolari, iar pentru al-Harzi de până la trei milioane de dolari.

Al-Adnani este prezentat ca fiind purtătorul de cuvânt oficial al Statului Islamic, Batirashvili drept comandantul pe teren în nordul Siriei, iar al-Harzi şeful atacatorilor sinucigaşi ai grupării.

Statul Islamic a cucerit porţiuni vaste în estul Siriei şi nordul Irakului, pe care le-a proclamat califat şi le impune locuitorilor acestor zone o interpretare extrem de dură a legii islamice (sharia).

Departamentul de Stat american acuză reţeaua teroristă SI de încălcarea sistematică a drepturilor omului – inclusiv de comiterea unor execuţii în masă, violuri şi masacrarea unor copii.

Cea mai mare sumă oferită prin programul “Recompense pentru Justiţie” – de până la 25 de milioane de dolari – îl vizează pe Ayman al-Zawahiri, care a fost numit lider al reţelei teroriste Al-Qaida în iunie 2011, după ce forţe speciale americane l-au eliminat pe Osama ben Laden, în mai, în Pakistan.

Guvernul american oferă, de asemenea, până la zece milioane de dolari în schimbul unor informaţii despre liderul reţelei teroriste Statul Islamic Abu Bakr al-Baghdadi.

Gruparea a afirmat marţi, într-un buletin de ştiri difuzat pe postul său de radio al-Bayan, că expoziţia de caricaturi de la Garland a prezentat “imagini care-l înfăţişează negativ pe profetul Mahomed”.

Acest concurs a oferit un premiu în valoare de 10.000 de dolari unei caricaturi a profetului. Caricaturizarea lui Mahomed este denunţată ca ofensatoare de către musulmani.

Ambii atacatori au fost ucişi prin împuşcare de către un ofiţer de poliţie, după ce au deschis focul, în apropierea centrului Curtis Culwell, lângă Dallas, unde se desfăşura evenimentul.

Oficiali americani au declarat ulterior că se îndoiesc de implicarea directă a grupării în atacul din Texas.

Cele mai citite

Savantul de la Cotroceni, garantul fuziunii reușite

Ilustrație: Marian Avramescu Savantul rătăcitor prin lume, președintele Klaus Iohannis, explică fenomenul comasării degenerate din călătorii exotice. Savanții din laboratoarele cu circuit închis ale Palatului...

Vize gratis pentru America. Nu pentru toată lumea, însă

Guvernul intenționează să plătească pentru câteva zeci de mii de bugetari vizele de turism și de afaceri pentru America. Măsura se încadrează în...

Anunț important oficial legat de cardurile de energie

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a confirmat că, în sezonul rece rămas din primăvara lui 2024, românii vor continua să primească sprijin pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă