7.1 C
București
marți, 27 februarie 2024
AcasăSpecialSUA declară că avionul invizibil F-35 este gata de luptă

SUA declară că avionul invizibil F-35 este gata de luptă

Forțele Aeriene ale Statelor Unite au anunțat că avionul F-35A, invizibil pe radar, este gata de luptă, informează AFP citată de Agerpres.

Prima escadrilă operațională, formată din 12 avioane de luptă, este cea cu baza în Hill, statul Utah, au anunțat marți Forțele Aeriene.

Anunțul a survenit după numeroase teste și anternamente, în cadrul unui program marcat de întârzieri și depășiri majore ale bugetului alocat.

“F-35A va fi aparatul cel mai dominant din dotarea noastră, pentru că poate ajunge în locuri unde alte avioane ale noastre nu reușeau și oferă conducătorilor noștri toate posibilitățile necesare pe câmpul de luptă”, a subliniat generalul Herbert J. “Hawk” Carlisle, șeful Comandamentului pentru Lupte Aeriene al USAF.

Forțele Aeriene nu au anunțat un calendar exact al primelor misiuni de luptă ale noului avion, dar acesta ar urma să fie desfășurat în străinătate până la începutul anului viitor.

“Suntem abia la început, este un pas intermediar care ne va duce în punctul în care capacitățile de luptă ale F-35 vor fi exploatate la maximum”, a adăugate generalul Carlisle.

Corpul Infanteriei Marine al SUA  (USMC) anunțase încă de anul trecut că un prim grup de avioane F-35B este gata de luptă, dar acestea nu au fost încă utilizate efectiv.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ungaria a ratificat aderarea Suediei la NATO

Parlamentul ungar a ratificat luni aderarea Suediei la NATO, ultima etapă pentru această ţară nordică ce şi-a exprimat dorinţa de a adera la Alianţa...

Economia israeliană s-a depreciat în cele peste patru luni de război cu Hamas

Economia israeliană, în valoare de 500 de miliarde de dolari, a fost afectată în timpul războiului de peste patru luni împotriva grupării militante palestiniene...

Angajații Loteriei protestează pentru bani mai mulți. De ce n-or juca la Loto?

Sindicatul Naţional „Loteria Română”, afiliat la Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” şi reprezentativ la nivelul Companiei Naţionale „Loteria Română” (CNLR), cu aproape 80%...
Ultima oră
Pe aceeași temă