-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialSUA compensează deficitul de securitate pe Flancul Estic al NATO, menţinând avioanele...

SUA compensează deficitul de securitate pe Flancul Estic al NATO, menţinând avioanele F-15 în Bulgaria

Forţele Aeriene ale Statelor Unite participă în Bulgaria la un nou exerciţiu militar, care permite menţinerea, în Bulgaria, a avioanelor de luptă F-15.

Exerciţiul comun americano – bulgar, denumit Thracian  Eagle – 2, a început la data de 11 mai şi se va derula până la sfârşitul lunii iunie 2015, anunţă agenţia Novinite.

Exerciţiul face parte din Operaţiunea Atlantic Resolve, prin care SUA doresc să asigure securitatea aliaţilor din estul Europei, notează mass-media bulgară.

Citeşte şi:  FOTO. Vin AMERICANII. 400 de militari ai Statelor Unite şi 80 de maşini blindate trec în marş din Dobrogea până în Transilvania

Avioanele americane sunt staţionate la Baza Aeriană Graf Ignatievo. La exerciţiul din această perioadă participă avioane F-15  C/D, aparţinând Gărzii Naţionale din Florida, alături de avioane MiG 29, Su 25 şi MiG 21 ale Forţelor Aeriene din Bulgaria.

Cu acest prilej, la Graf Ignatievo vor veni generalul Frank Gorenc, comandantul Forţelor Aeriene ale SUA din Europa şi Africa, împreună cu generalul Rumen Radev, comandantul Forţelor Aeriene ale Bulgariei.

Bulgaria a oprit negocierile militare cu Rusia

Ministrul bulgar al Apărării, Nikolay Nencev, anunţase la începutul anului 2015 că a stopat negocierile cu Rusia care vizau asigurarea de către Rusia a unei operaţiuni de prelungire a resursei de zbor pentru avioanele MiG 29. Motivul invocat de ministrul bulgar a fost preţul prea mare cerut de ruşi. Drept urmare, avioanele MiG 29 vor fi retrase de la zbor în septembrie 2015, iar Bulgaria va deveni incapabilă să-şi asigure protecţia spaţiului aerian.

Pentru rezolvarea acestei situaţii, una dintre soluţiile agreate de guvernul de la Sofia este menţinerea în Bulgaria, pe  termen cât mai lung, a avioanelor de luptă americane care participă la diferite exerciţii comune.

Citeşte şi: Bulgaria nu mai are nevoie de avioane de luptă. Vezi cum își va proteja spațiul aerian

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă