1.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialStudiu. Ce indică înjurăturile despre cei care le folosesc

Studiu. Ce indică înjurăturile despre cei care le folosesc

Persoanele care ştiu cele mai multe înjurături ar fi cele care ar avea un vocabular foarte bogat, conform rezultatelor unui studiu realizat de psihologii americani Kristin și Timothy Jay, publicat în revista Language Sciences, scrie directmatin.fr, citat de Agerpres.

Până să ajungă la această concluzie, cercetătorii au cerut unui grup de participanți la un test să spună cât mai multe înjurături într-un minut. Au repetat experimentul, cerându-le să numească specii de păsări și apoi alte câmpuri lexicale. Rezultatul a fost că cei care înjurau cel mai urât și cel mai variat erau și cei care puteau numi și cele mai multe substantive din diferitele categorii solicitate.

„Capacitatea de a face distincții nuanțate între diferite înjurături arată cunoștințe lingvistice mai vaste”, concluzionează Kristin și Timothy Jay, și nu „o lipsă de educație”, cum se crede în general.

 

Cele mai citite

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Ilie Bolojan: PSD are dreptul să propună premierul, conform aritmeticii parlamentare

Bolojan a subliniat importanța respectului între partenerii de coaliție și necesitatea de a asigura stabilitate politică în România Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, duminică...

Crin Antonescu: Portretul fostului lider PNL susținut pentru președinția României

Crin Antonescu, născut pe 21 septembrie 1959 în Tulcea, și-a început cariera ca profesor de istorie și muzeograf înainte de a intra pe scena...
Ultima oră
Pe aceeași temă