O treime dintre români economisesc regulat pentru viitorul familiei. Peste jumătate dintre aceştia direcţionează banii către fonduri private de pensii, iar 10% îşi ţin banii la bancă, însă cu toţii consideră că o educaţie financiară mai bună i-ar ajuta să-şi sporească economiile, arată un studiu GfK, citat de Mediafax.
Totodată, 6% dintre cei care pun bani deoparte cu regularitate au investiţii pe termen lung, relevă studiul realizat de compania britanică de cercetare GfK pentru compania financiară nebancară Provident.
Când caută informaţii financiare, românii sunt preocupaţi în special de economisirea pe termen lung.
Circa o treime dintre participanții la sondaj apreciază că ar putea să-şi sporească economiile dacă ar fi mai educaţi din punct de vedere financiar, iar aproximativ un sfert spun că ar putea să-și gestioneze mai bine cheltuielile zilnice și bugetul lunar de familie.
Totodată, doi din zece români ar vrea să-și dezvolte cunoștințele financiare pentru a putea realiza investiții pe termen lung, la bursă sau în sectorul imobiliar.
„Românii și-au schimbat obiceiurile financiare în ultimii ani, devenind tot mai atenți cu cheltuielile zilnice și mai interesați să-și optimizeze finanțele personale pentru a economisi și investi pentru viitor. Mai mult, observăm că educația financiară a devenit o prioritate, ceea ce reconfirmă strategia noastră de a susține, încă din 2008, programe ample menite să îmbunătățească nivelul de cunoștințe de gestionare și planificare a bugetului”, a declarat într-un comunicat Viktor Boczan, directorul general al Provident Financial România.
Peste jumătate (55%) dintre clienții instituțiilor financiare nebancare din România sunt chibzuiți cu cheltuielile zilnice.
La nivel european, 4 din 10 respondenți sunt interesați să acumuleze cunoștințe financiare pentru a-și optimiza veniturile și cheltuielile lunare.
Studiul a fost realizat la inițiativa International Personal Finance, grupul din care face parte Provident România, pe un eșantion total de circa 8.000 de clienți din cele 8 țări în care este prezent grupul britanic, respectiv România, Bulgaria, Cehia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria și Mexic. În România, sondajul s-a bazat pe răspunsurile a 1.034 de persoane.