-1.1 C
București
joi, 16 ianuarie 2025
AcasăSpecialStudenţi UTCN, la firme de IT&C

Studenţi UTCN, la firme de IT&C

Peste 60 de studenţi ai facultăţii clujene vor face practică la diferite firme de IT&C din Transilvania.

 
Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, prin Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, are în plină derulare un program de practică pentru studenţi la câteva firme din domeniul IT&C din Transilvania.

Astfel, în perioada iulie-septembrie, 65 de studenţi ai respectivei facultăţi efectuează un stagiu de practică de 240 de ore la firme care activează în acest domeniu. Pe lângă patru firme partenere, UTCN a mai reuşit implicarea a altor 20 de firme în aceste stagii de practică prevăzute în cel de al doilea an de implementare a proiectului. Firmele îşi desfăşoară activitatea în Cluj-Napoca, Satu Mare, Baia Mare, Sibiu, Oradea, Bucureşti, Cugir şi Jucu. Studenţii parcurg o perioadă de instruire, iar apoi sunt implicaţi în activităţile curente ale echipelor în care au fost integraţi.

Fiecare student este îndrumat de către un tutore care urmăreşte activitatea derulată, asigură suport informaţional şi tehnic, iar la finalul stagiului va evalua prestaţia studentului. Acest stagiu de practică face parte din proiectul „Parteneriat pentru Practica Studenţilor – P3S, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Ope­raţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.  

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Hoțul care a furat trei picioare amputate de la spitalul Cantacuzino a fost prins de polițiști

Individul care a sustras, săptămâna trecută, trei picioare amputate dintr-o ladă frigorifică cu deșeuri medicale a spitalului Cantacuzino din București a fost prins, transmite...

Rusia va pune condiții dure la negocierile cu Trump. Ucraina să nu adere niciodată la NATO

Rusia va cere Ucrainei să devină un stat neutru, cu o armată limitată, și să nu adere niciodată la NATO. Aceasta ar fi condiția...

Donald Trump se va opune ca Gaza să redevină un ‘refugiu pentru teroriști’

Președintele ales al SUA Donald Trump a declarat miercuri că nu va permite ca Gaza să redevină un 'refugiu pentru teroriști', după anunțarea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă