12.6 C
București
duminică, 3 martie 2024
AcasăSpecialStrungarul Bozdog n-a mai aşteptat reindustrializarea României. S-a sinucis.

Strungarul Bozdog n-a mai aşteptat reindustrializarea României. S-a sinucis.

Proaspăt disponibilizat de la combinatul Mechel Câmpia Turzii, lăsat fără cele 3 plăţi compensatorii convenite cu angajatorii ruşi, strungarul Ion Bozdog a decis marţi, cu o zi înainte de a împlini 58 de ani, să îşi încheie socotelile cu patronii şi bancherii. Bozdog, caracterizat de către liderul său de sindicat drept: ”un om blând, sensibil şi sufletist, care se stresa de situaţia creată după ce a fost trimis în şomaj (…) cel mai bun strungar din secţie”, a ales ştreangul.

Un psihiatru ar explica poate că Ion Bozdog nu s-a încadrat în anumite limite ale normalităţii care fac majoritatea să nu recurgă la gesturi fatale în situaţii limită. In faţa unor provocări mult mai dure decât cea în care s-a găsit domnul Bozdog, sunt destui care refuză încheierea socotelilor cu viaţa şi care continuă să lupte, uneori cu succes. Statistic, arată însă sociologii – lucrarea lui Emile Durkheim ”Sinuciderea” fiind o referinţă în domeniu – ponderea masa celor care recurg la acest gest este în creştere în perioadele de criză economică, financiară, socială. ”Sinucidere anomică” defineşte Durkheim ce i s-a întâmplat strungarului Bozdog. Intr-un registru mai puţin dramatic, sunt mulţi alţii care nu se mai regăsesc în această ţară. Familiile rămase pe drumuri în urma închiderii fabricilor, absolvenţi de licee intraţi direct în şomaj ce ajung la delincvenţă, copii din familiile plecate la muncă, rămaşi fără îndrumare parentală, cupluri divorţate în urma separării de lungă durată, toate acestea sunt o cangrenă socială a României. Cu 3,1 milioane de locuri de muncă în privat şi 1,2 milioane salariaţi la stat, deci puţin 5 milioane de contracte de muncă la o populaţie de 20 de milioane de locuitori, România deţine un loc codaş în Europa. Fără a fi cea mai bine plasată, Polonia, cu o populaţie de 38 de milioane de locuitori, are 13,8 milioane de angajaţi, din care 10,2 milioane la privat. Am ajuns aici după închiderea a mii de fabrici comuniste, fără a fi în stare să punem ceva în loc.

E domnul Bozdog ultimul?

Probabil că nu, din păcate. Deşi au trecut peste 20 de ani de la intrarea în economia de piaţă, greul nu a trecut. Alte zeci de mii de salariaţi din sectorul de stat, de la companii precum CFR Marfă, Tarom sau cele din sectorul energetic, toate pe lista privatizărilor ”strategice” şi de ”succes” – după cum le prezintă Guvernul, vor îngroşa masa celor pentru care statul nu are o soluţie. Odată privatizate, noii patroni nu vor ezita concedierea unei bune părţi a salariaţilor pentru a maximiza profiturile, cel puţin pentru a elimina pierderile. Iritat, luna trecută, de reproşurile aduse FMI de către preşedintele  Comisiei de Buget Finanţe din Camera Deputaţilor, Dan Radu Ruşanu, şeful delegaţiei FMI a spus răspicat: ”produceţi prea puţin”. Industrializarea nu e însă un panaceu. Potrivit Băncii Mondiale ponderea industriei în formarea PIB este maximă în ţări precum Angola sau Azerbaidjan (în jurul a 60% din PIB). Foştii noştri camarazi într-un clădirea comunismului au acest indicator în jurul a 30% (Polonia 32%, Ungaria 31%, Cehia 36%), în timp ce în Luxembourg e doar 13%. Direcţionarea fabricilor româneşti către fier vechi ne-a adus la 25% din PIB. Absorbţia integrală a forţei de muncă disponibilizată din industrie către servicii nu a fost obiectiv posibilă. Economişti ai Grupului de Economie Aplicată (GEA) subliniau în 2010: ”În economiile dezvoltate serviciile au o pondere mai mare în PIB decât industria – dar acolo acest fenomen s-a produs mai lent şi mai ales nu prin dezindustrializare”. De aceea, ani buni de acum încolo nu vom putea minimaliza importanţa sectorului industrial.

Visul unei nopţi de vară

Ajuns economist după 1990, păstrând poezia ca hobby, după ce până în 1990 era poet şi avea economia drept pasiune personală, după cum se confesa acum patru ani unui site de ştiri armean, actualul ministrul al Economiei, Varujan Vosganian, visează la arderea etapelor. România trebuie să intre direct in industriile de vârf.  “România trebuie să reînceapă dezbaterea privind reindustrializarea, dar asta nu înseamnă să începem iar cu Bumbeşti-Livezeni şi cu electrificarea. Reindustrializarea înseamnă să ardem etape şi să intrăm direct în industriile de vârf”, a spus el. Mai precis românii care îşi cumpără din hipermarketuri inclusiv pământul de flori din import, ar urma, chiar dacă ”va trece mult pânâ vom face rulmenţi, ca suedezii”, să se preocupe de ”tehnologii 3D, de industria laserului, de industrii similare, unde avem deja expertiză”. Atenţia spre alte industrii traditionale, spre exemplu ”industria gazului, cea siderurgică sau chimică”, ar fi aşa, doar pentru că riscăm să le pierdem. Dacă nu s-ar fi sinucis, strungarul Bozdog şi-ar fi găsit cu siguranţă loc de muncă la uzina de lasere. Poate n-ar fi rău însă să reîncepem cu Bumbeşti-Livezeni. Viteza comercială medie a trenurilor de marfă e undeva între 20 şi 30 km/oră, iar un tren de marfă în parcurs intern poate ajunge şi la o întârziere de două zile din cauza halului în care se găseşte calea ferată. Revenind, prezentarea unor astfel de soluţii-minune demonstrează ceva: că miniştrii noştri nu ştiu de unde venim, ce ni se întâmplă, cum putem porni de pe loc şi încotro trebuie să ne îndreptăm.

Reindustrializarea, un vis frumos

Concept cu priză la românii de vârsta a doua, nostalgici după fabricile lui Ceauşescu, industralizarea dragă ministrului-poet Vosganian nu mai e simplu de făcut. ”Statul român (…) are relativ puţine pârghii de intervenţie. Astfel, ajutorul de stat este limitat, politica comercială este de competenţa UE, politica monetară este restrictivă, politica valutară pare pusă în slujba politicii monetare, iar politica fiscală şi bugetară are constrângeri impuse prin acordul cu FMI”, spun economiştii GEA.

Cu alte cuvinte, presupunând că Europa ne-ar lăsa să investim cât am vrea şi unde am vrea, fără a fi acuzaţi că dăm ajutoare de stat ce ar distorsiona piaţa liberă şi că am pune în inferioritate giganţii industriali europeni ameninţaţi de măreaţă noastră industrie, noi tot nu am putea-o face căci am da peste cap bugetul.

Totuşi e ceva de făcut? Paşii nu pot fi decât înteligenţi. In loc de lasere şi efecte 3D economiştii recomandă creşterea cheltuielilor de cercetare dezvoltare, astfel încât să trecem din liga celor ce fac competiţie prin preţ în cea a celor ce concurează prin inovaţie. Investiţiile publice trebuie majorate însă doar dacă productivitatea marginală a capitalului e mai mare decât rata dobânzii (cu alte cuvinte nu te împrumuţi de bani cu 7% dobândă ca să construieşti un teren de fotbal într-un sat). Există domenii unde multiplicatorul investiţiilor e maxim, precum construcţii metalice, maşini aparate electrice şi agricultură cu toate ramurile conexe acesteia.

Aici, ar putea impuse clauze de offset în contractele de infrastructură cu contractori străini prin care partea de construcţii metalice să fie integral realizată de producători români. Pentru a rupe dependenţa exporturilor de importuri, pot fi adoptate măsuri precum stimularea consorţiilor de export pentru IMM-uri. Soluţiile economiştilor nu sunt doar acestea, ele sunt multiple şi sunt de fineţe, pentru a putea evitat atât condiţionalităţile UE, cât şi cele bugetare. Va fi în stare însă să treacă Guvernul de la soluţii SF, la aplicarea unor soluţii reale, raţionale, utile care să micşoreze  în viitor numărul dramelor precum cea a domnului Ion Bozdog?

Cele mai citite

proiect inspirat de Arhimede idei vechi transmise prin secole

Într-o lume în care tehnologia modernă și inovația sunt adesea considerate a fi vârful creativității umane, este ușor să uităm că unele dintre...

România concurează Turcia, oferind o alternativă la “Coridorul Sudic”. Un terminal LNG, la Constanța, va primi până la 9 miliarde de metri cubi pe...

Comisia economică mixtă România - Azerbaidjan se va reuni la 1 aprilie 2024 iar una dintre temele întâlnirii va fi viitorul terminal de gaz...

Cum arată România în topul datoriilor pe cap de locuitor la nivel european

Românii se îndatorează tot mai mult, spun statisticile de la nivel european. Cu toate acestea, valoarea datoriei pe cap de locuitor adult este...
Ultima oră
Pe aceeași temă