Parlamentarele sunt la o aruncatura de bat. Doua luni de campanie dintre care una intensa, din usa in usa, la biserica, la carciuma, cu strangeri de maini si sarutatul copiilor. Sunt aruncate in lupta si persoane cu notorietate, dar fara pregatire politica, asa ca arsenalul strategiilor electorale va fi bogat. Ratia de parlamentari pentru fiecare partid depinde de adaptarea strategiilor electorale la votul in colegiul uninominal, nu prin propaganda la "gramada", de la centru, ci locala prin mobilizarea votantilor prin orice mijloace.
Uninominalul reconfigureaza strategiile electorale, in primul rand pe arii geografice mici. si oamenii de afaceri locali isi reorienteaza investitiile in politica direct spre candidat, nu spre partid ca pana acum.
De la centru singura speranta este locomotiva. Este mai la indemana sa intri in jocul electoral al partidelor cu o locomotiva diesel electrica decat sa-l convingi pe alegator cu proiecte politice. Asa cum la europarlamentare dezbaterile nu au fost europene, ci strict interne, acum, la parlamentare, nu vor fi de interes general, ci local si inca "local" este prea mult spus, mai curand va fi politica mica. In aceste doua luni vom asista mai mult ca oricand la scenele in care candidatul coboara in popor. Cel mai adesea insotit de un manelist, eventual si pentru o cantare. Vor fi la mare cautare fluturasii, autocolantele, mai putin panotajul si afisajul. Poti deveni parlamentar cu tuica, mici, bere, sarmale, carnati cu fasole, telefoane mobile, galeti, sacose cu alimente. Numai ca si mica coruptie incepe de la impartit sarmale, candidatul este mituitorul, iar electoratul este cel mituit (de ce nu s-ar pedepsi si aceasta forma de coruptie). Cand se impart sarmale in Parcul Moghioros primitorul se duce cu gandul la cea care a impachetat 6.000 de bucati: buna gospodina, Elena.
Alta strategie aruncata in lupta va fi maximalizarea nerealizarilor altor partide si telejustitia va intensifica difuzarea dosarelor si a filmuletelor marca SRI si DNA, judecate la televizor.
Tinta strategiilor electorale n-o mai constituie absenteistii, ci minoritatile interesate de politica. Rasturnarile de situatii fac si ele parte din strategiile electorale.
Partidele au strategii diferite. PD-L n-a fost in stare sa faca parte dintr-o alianta, dintr-o coalitie. Pentru simplul motiv ca n-a dorit altceva decat sa domine, numai ca acum si-a atins granitele electorale. Nu-si uita radacinile si racoleaza parlamentari din familie (PSD si PRM). Alianta cu PRM face parte dintr-o strategie: castigarea unui electorat debusolat de declinul lui CVT. "Formatiunea artificiala" a lui Basescu si Stolojan cum, a fost categorisit PD-L de catre CVT, s-a aliat cu PRM din disperare de cauza pierzand speranta ca va guverna singura. Potentialul lui Basescu de a atrage noi segmente de electorat este aproape nul.
PSD a ales la un moment dat strategia "alegerilor preliminare" si Consiliul pentru Integritate Morala.
S-a ales praful de ele. Vom vedea abia la uninominale cum se va pozitiona un partid care parea ca se prabuseste daca n-ar fi avut noroc cu viata conflictuala din sanul Aliantei D.A. si dintre Guvern si Basescu. PSD a profitat din plin de galceava care a macinat exercitiul guvernarii. Acest razboi a scos, practic, PSD din transeele Liniei Maginot.
PNL, care este curtat si de PD-L, si de PSD, pare a avea alta strategie electorala – isi vede de treaba, iar rezultatele se vad: locul I in Europa la crestere economica. Numai ca o asemenea strategie tine la "liste". In colegii, altele sunt prioritatile.
Ca Stolojan a ales strategia iesitului atletic din spuma marii, etalandu-si pectoralii, mai merge. Ca Nastase da la coasa, mai acceptam, dar ni s-a parut dizgratios ca secretarul general al PD-L s-a dus la scoala la care a invatat sa dea cu mopul pe podele, cu o cohorta de televiziuni dupa "el". Ce-o fi dorit madama sa transmita romanilor? Daca asemenea personaje ajung parlamentari, ne meritam situatia.
Oare la alegerile generale sa se repete strategia mascaradelor din Ilfov, de la locale?