18.9 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialStatul, păgubit cu 5,5 milioane lei de conducerea AFDJ

Statul, păgubit cu 5,5 milioane lei de conducerea AFDJ

Ilegalităţile comise de directorii Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) au adus instituţia într-un permanent război cu ANAF şi Curtea de Conturi, care încearcă să recupereze pagubele provocate statului. De obicei, conducerea AFDJ încearcă să evite recuperarea pagubelor, pentru că până la urmă cei care vor trebui să plătească sunt directorii.

Acum, s-a ajuns la o nouă dispută în instanţă, Tribunalul Galaţi judecând contestaţia AFDJ la decizia ANAF de executare silită a companiei naţionale pentru pagube de 5,5 milioane lei aduse statului printr-o singură semnătură a şefului Direcţiei Căi Navigabile, Alexandros Galiaţatos, care le-a ordonat marinarilor să încalce normele fiscale europene şi să folosească motorina fără accize la încălzirea navelor. Pe 27.06.2011, Ministerul Finanţelor, prin ANAF – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a cerut AFDJ să plătească TVA şi accize de 5.478.801 lei, în caz contrar urmând ca în 15 zile să fie executată silit. Pe 14.07.2011, conducerea AFDJ a contestat în instanţă decizia ANAF şi după două amânări, în dosarul 7315/121/2011, aflat pe rolul Tribunalului Galaţi, a fost stabilit un nou termen pe 18.04.2012.

O semnătură „de milioane”

Evaziunea fiscală a început la momentul în care, prin adresa 7449/09.03.2010, şeful Direcţiei Căi Navigabile, Alexandros Galiaţatos a dispus tuturor compartimentelor din sediul de la Galaţi şi secţiilor AFDJ de la Sulina, Brăila, Giurgiu, Călăraşi şi Drobeta Turnu Severin, modul de utilizare a motorinei scutite de accize: „Prin prezenta, vă comunicăm modul cum se va folosi motorina în activitatea regiei începând cu data prezentei: 1. Motorina scutită în mod direct de la plata accizelor – folosită pentru propulsie, producerea energiei electrice la bord şi funcţionarea caldarinei la navele propulsate”. Pe nave, motorina e utilizată pentru propulsia navei cu ajutorul „motoarelor principale”, la producerea energiei electrice necesare la bord cu ajutorul „diesel-generatoarelor” (DG), şi pentru încălzirea navei cu ajutorul aburului produs cu ajutorul caldarinei.

Prin pasajul „şi funcţionarea caldarinei la navele propulsate”, ce înseamnă de fapt utilizarea motorinei fără accize la încălzirea navelor, Galiaţatos a comis o infracţiune penală, de evaziune fiscală, mai precis o încălcare a articolului 201, alin. b) al Codului Fiscal, dar şi a normelor europene, pentru că sunt prevederi asumate prin aderarea la UE. Potrivit art. 201, sunt scutite de la plata accizelor „produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru motor pentru navigaţia în apele comunitare şi pentru navigaţia pe căile navigabile interioare, inclusiv pentru pescuit, altele decât pentru navigaţia ambarcaţiunilor private de agrement. De asemenea, este scutită de la plata accizelor şi electricitatea produsă la bordul ambarcaţiunilor”.

Aşadar, Codul Fiscal permite consumul de motorină fără accize în flota AFDJ numai pentru motoarele principale şi DG-uri, pentru propulsia navei şi producerea energiei la bord, nu şi pentru încălzirea navei.

Pagube: 358 euro la tona de motorină

Marinarii AFDJ s-au conformat ordinului lui Galiaţatos. În aprilie 2011, la un control efec­­tuat de Direcţia Regională Vamală Galaţi, a ieşit la iveală încălcarea Codului Fiscal, cercetările fiind extinse la toate sucursalele AFDJ. „S-a făcut o inspecţie ordonată de Direcţia Vamală Galaţi, în urma căreia a fost întocmit un raport”, spune Romeo Soare, şeful Secţiei Canalelor Navigabile Giurgiu, care a şi explicat contextul în care s-a produs încălcarea legii: „Am utilizat pentru caldarină motorină scutită de accize, pentru că aşa s-a dispus prin adresa venită de la sediul central”. La fiecare 1.000 de litri de motorină fără accize utilizată la încălzirea navelor, statul român a fost păgubit cu 358 de euro. Pagubele totale ale directorilor Galiaţatos şi Uzumtoma au fost calculate de ANAF: 5,5 milioane lei.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă