18.1 C
Bucureศ™ti
sรขmbฤƒtฤƒ, 5 octombrie 2024
AcasฤƒSpecialStatele Unite vor deveni noul cฤƒmin a 10.000 de refugiaศ›i sirieni

Statele Unite vor deveni noul cฤƒmin a 10.000 de refugiaศ›i sirieni

Statele Unite își vor ține promisiunea făcută de președintele Barack Obama, astfel că vor primi, în cursul acestui ani, 10,000 de refugiați sirieni, a anunțat, marți, secretarul de stat american John Kerry, citat de AFP, informează Agerpres.

Refugiații provin din taberele de refugiaţi ale ONU, iar identitatea şi profilul au fost verificate de către serviciile de securitate şi de informaţii ale SUA. Ei sunt consideraţi drept vulnerabili pot fi văduve, persoane în vârstă sau cu handicap. 

Potrivit secretarului de stat, numărul reprezintă „o creştere de şase ori faţă de ceea ce am făcut anul trecut”.

Washingtonul a fost criticat de apărătorii pentru drepturile omului pentru reacţia sa considerată prea lentă în ceea ce priveşte primirea persoanelor care fug din calea războiului din Siria. Adversarii preşedintelui Barack Obama atrag atenţia, la rândul lor, asupra riscului ca printre refugiaţi să se infiltreze şi jihadişti. 

Cele mai citite
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ