-1.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialStafia USL bântuie Parlamentul

Stafia USL bântuie Parlamentul

PSD nu renunță la debarcarea lui Valeriu Zgonea din fruntea Camerei Deputaților. Regulamentul actual al Camerei Deputaților prevede clar că președintele instituției poate fi revocat doar la propunerea liderului grupului parlamentar căruia îi aparține președintele. Or, între timp Valeriu Zgonea a fost exclus din PSD și, în consecință, nu mai aparține acestui partid. De menționat că Valeriu Zgonea le-a transmis, deja, liderilor PSD că riscă să aibă probele de natură penală dacă vor insista într-un demers ilegal, fiind pasibili să fie acuzați de abuz în serviciu. Ultimul scenariu analizat de social-democrați vizează revocarea lui Valeriu Zgonea, prin modificarea regulamentului, în sensul ca președintele Camerei să poată fi revocat de grupul care l-a propus.

Toată această agitație ridică o serie de semne de întrebare. De ce se expune PSD ridicolului de a revota un regulament pe care tot PSD l-a modificat anul trecut, tocmai pentru a bloca debaracarea lui Zgonea? De ce Dragnea pare să accepte nominalizarea lui Victor Ponta în fruntea Camerei Deputaților, deși el este cel care l-a debarcat din postul de premier? Tentativa de debarcare a lui Valeriu Zgonea a pornit de la solicitarea acestuia ca președintele PSD, Liviu Dragnea, să renunțe la șefia partidului după ce a fost condamndat în dosarul fraudării referendumului din 2012. Însă, tot mai multe semnale din ultima perioadă arată că revocarea lui Zgonea trebuie văzută într-un context mai larg. Actualul președinte al Camerei Deputaților a devenit un obstacol în calea planurilor PSD de a schimba Codul Penal în favoarea inculpaților. Zgonea, lansat în politică de Viorel Hrebenciuc, s-a reorientat în ultimul an de zile, devenind extrem de receptiv la mesajele ambasadelor occidentare, care sprijină activitatea DNA și se opun modificării legislației penale în favoarea inculpaților. Un pachet de 23 de proiecte de lege în acest sens este blocat, de mai mult de un an de zile în sertarele Camerei Deputaților. În mai multe ședințe ale PSD parlamentarii partidului i-au solicitat, fără succes, lui Zgonea să deblocheze dezbaterile. Acum, se pare că deputații pregătesc reluarea unui alt proiect, care să prevadă că parlamenatrii să nu mai fie funcționari publici, ceea ce i-ar scăpă de o serie de acuzații de corupție.

Recent, Zgonea a blocat tenativa unor parlamentari PSD și UDMR de a aproba, rapid, un proiect de hotărâre prin care să se dezincrimineze conflictul de interese pentru cei care și-au angajat rudele până în anul 2013. Faptul că președintele Camerei Deputaților poate bloca deciziile controversate pare să îi fi adus sfârșitul lui Zgonea. Din acest motiv, Dragnea este dispus să îl instaleze în fruntea Camerei chiar pe Victor Ponta, deși inițial îl dorea pe Florin Iordache. Noul președinte al Camerei ar trebui să nu mai fie „jucător” să nu mai blocheze inițiativele colegilor. Nici măcar nu mai este nevoie ca președintele să întreprindă vreun gest doar să lase lucrările „la liber”. De altfel, Ponta are o vastă experiență în acest sens, a rămas celebru după ce s-a derobat de orice răspundere în scandalul „Marțea Neagră”, sub pretextul deplasării în Africa de Sud, care s-a suprapus peste ședința în care s-au votat mai multe modificări ale Codului Penal. Așa s-ar completă traseul legislativ, pentru că proiectele controversate trebuie votate de ambele Camere. Or, șefia Senatului îi aparține lui Călin Popescu Tăriceanu, un adept al modificării legislației în materie penală. Din acest punct de vedere măcar, Ponta și Tăriceanu sunt sinceri în demersul lor de natură electorală de „refacere a USL”. Ce uită cei doi este că, în 2012, românii, dezamăgiți de tăierea salariilor dar și de o serie de derapaje ale lui Traian Băsescu, au votat, masiv USL. Ulterior, însă, românii l-au taxat pe Ponta în 2014 și pentru că le-a demonstrat că pune intereseul personal și de partid mai presus de cel național.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă