13.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialSRI, reacție după acuzațiile lansate de Elena Udrea

SRI, reacție după acuzațiile lansate de Elena Udrea

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații, Sorin Sava, a declarat, vineri seara, că acuzațiile Elenei Udrea cu privire la activitatea SRI sunt defăimătoare și apar în contextul în care s-a intensificat lupta împotriva fenomenului anticorupție. 

”Referitor la alegațiile exprimate în spațiul public cu privire la activitatea SRI și a reprezentanților acestuia, precum și consecvent principiilor și misiunii sale profesionale, în acord cu atitudinea public exprimată în ultimii 10 ani, Serviciul nu se pronunță cu privire la declarațiile unor suspecți aflați în urmărire penală, cu atât mai mult la situația unor dosare penale la a căror inițiere și instrumentare a contribuit”, a afirmat purtătorul de cuvânt al SRI.

”De asemenea, nu putem să nu remarcăm faptul că aceste acuzații defăimătoare la adresa Serviciului și a reprezentaților acestuia apar în contextul intensificării luptei anticorupție, activitate la care SRI are o contribuție majoră și pe care, alături de alte instituiții abilitate, o va desfășura în limitele legii și competențelor sale, cu determinare, în continuare”, a mai spus Sava.

Purtătorul de cuvânt al SRI a mai precizat că instituțiile abilitate trebuie să verifice toate informațiile lansate de Elena Udrea în conformitate cu cadrul legal.

Liderul PMP Elena Udrea a anunțat, vineri, într-un interviu pentruHotNews.ro, că a depus un denunț la DNA împotriva lui Florian Coldea, director interimar SRI. 

Elena Udrea a lansat acuzații grave la adresa lui Florian Coldea, despre care spune că ar fi instrumentat campania împotriva sa. 

”De foarte multe ori s-a tot încercat să fie scoasă Elena Udrea. Eu cred că, în prima parte, cât există Traian Băsescu, tocmai pentru a elimina, asa cum spunea dl Ghiță, o sursă alternativă de informații, în partea acum a doua cred că pur și simplu pentru lucrurile pe care le știu și pe care i le-am spus dlui Coldea în față. Sau prin dl Maior i le-am transmis”, a declarat Elena Udrea.

”Eu cred că planul este acela de a avea puterea totală. Tot așa, ca să-l citez pe dl Ghiță, care mi-a spus la un moment dat din discuțiile cu dl Coldea: putere egală cu a șefului statului. Astăzi, dl Coldea a ajuns directorul SRI”, a adăugat ea. 

În denunț, Elena Udrea a menționat și numele șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, despre care susține că are ”un parteneriat” cu Florian Coldea.

”Dacă această colaborare este instituțională, este corectă. Numai că dacă și procurorii, și magistrații sunt oameni, și încă o data, va dau un exemplu celebru: dl judecător Greblă. Și va spun că este evident că atunci când cei de la SRI dețin informații despre toți, inclusiv despre judecători și procurori, dacă relația dintre SRI și procurori este una prin care, la o adică, SRI-ul poate face presiuni într-un fel sau în altul asupra magistraților, atunci iarăși avem de-a face cu un abuz”, a precizat Elena Udrea.

Cele mai citite

Burkina Faso: Autoritățile interzic mai multe agenții de presă străine

Autorităţile din Burkina Faso au suspendat mai multe instituţii de presă străine deoarece au prezentat subiectul prin care armata, aflată la putere, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă