Agenţii Serviciului Român de Informaţii (SRI) au găsit sub maşina de la Piatra Neamţ „un kilogram de explozibil plastic de provenienţă străină”, a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, potrivit Mediafax.
Totodată, Sorin Sava a anunţat că acţiunea de dezamorsare s-a încheiat, astfel că ameninţarea cu bombă a fost înlăturată.
„Capsa detonantă a fost despinsă de masa explozivă”, a spus Sava, care a adăugat că explozibilul fusese prins sub maşina Range Rover şi putea exploda în momentul în care autoturismul pornea.
„Explozibilul a fost desprins de sub maşină de specialiştii pirotehnişti ai Brigăzii Antitero a SRI”, a adăugat Sava.
El a mai spus că acestea sunt situaţii cu care se confruntă specialiştii pirotehnişti ai Brigăzii Antitero a SRI, care sunt foarte buni profesionişti.
Vineri, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Neamt, împreună cu ofiţeri de politie judiciară din cadrul BCCO Bacău şi SCCO Neamţ, au prins în flagrant delict trei tineri membri ai unei grupări specializate în săvârşirea de infracţiuni de violenţă – omor calificat, distrugere calificată şi acte de terorism. Conform DIICOT, sub coordonarea liderului grupării, în vârstă de 43 de ani, suspecţii au amplasat un dispozitiv exploziv artizanal sub un autoturism, „în vederea suprimării vieţii părţii vătămate B.M. (Bogdan Mararu-n.r.), proprietarul autoturismului”.
Şase pesoane au fost duse la audieri la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Neamţ în cazul privind tentativa de asasinat a interlopului Bogdan Mararu.
Citeşte şi Prefectul de Neamţ: Dispozitivul exploziv a fost desprins de sub maşină
Membrii grupării intenţionau să distrugă prin incendiere şi două spaţii comerciale din Piatra Neamţ, aparţinând altor două persoane.
Atentatul cu bombă a avut loc vineri dimineaţă pe strada Privighetorii din municipiul Piatra Neamţ, pachetul cu dispozitiv exploziv fiind montat sub maşina lui Bogdan Mararu, fratele lui Gheorghiţă Mararu, asasinat în noiembrie 2010. În zona respectivă se află sediul Direcţiei de Finanţe, Spitalul Judeţean, două biserici şi o bancă.
Locatarii din blocul în faţa căruia era parcată maşina au fost evacuaţi. De altfel, toată zona a fost izolată şi evacuată.
Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, afirma că suspecţii erau monitorizaţi de SRI şi DIICOT încă din luna decembrie, iar vineri dimineaţă SRI a intervenit pentru prinderea acestora.
El a precizat că vineri dimineaţă, încă din jurul orei 03.00, o echipă de pirotehnişti ai Brigăziii specializate antiteroriste a SRI s-a aflat la faţa locului şi a aplicat procedurile standard pentru aceste situaţii, însă s-a decis ca acţiunea să fie coordonată de o echipă suplimentară care a fost trrimisă de la Bucureşti.
Gheorghe Ştefan, primarul municipiului Piatra Neamţ, a declarat, la rândul său, că aceasta este o situaţie fără precedent în oraş, el afirmând că acum „toată lumea este în siguranţă”.
Bogdan Mararu este fratele lui Gheorghiţă Mararu, asasinat în noiembrie 2010.
În 14 noiembrie 2010, Gheorghiţă Mararu, lider al lumii interlope nemţene, a fost ucis într-o cafenea din Piatra Neamţ, iar asasinarea acestuia a generat ample dezvăluiri care au provocat cel mai mare scandal din Ministerul de Interne, soldat cu destituirea şefului Poliţiei Române Petre Tobă şi a secretarului de stat Dan Fătuloiu.