Din această iarnă spitalul orăşenesc „Dr. Valer Russu” din Luduş ar putea primi energie termică de la soare. Asta în condiţiile în care administraţia locală de la Luduş a câştigat un proiect pentru obţinerea de energie verde finanţat cu fonduri de la Ministerul Mediului. „A fost un proiect mai mare, dar am obţinut finanţare doar în cuantum de 1.000.000 de lei. Probabil, implementarea proiectului va costa mai mult, dar venim şi noi cu aportul local de 20%, aşa că dispunem de 1.200.000 de lei, iar la licitaţie sperăm să scoatem un preţ bun”, a declarat primarul oraşului Luduş, Florin Urcan, potrivit căruia panourile solare vor fi amplasate pe toate corpurile de clădiri unde funcţionează secţii ale spitalului orăşenesc.
Apă încălzită de soare
„În iarna aceasta sper să avem cel puţin apa caldă asigurată de la soare”, a mai spus Florin Urcan, potrivit căruia proiectul pentru obţinerea energiei termice va intra în faza de licitaţie publică în săptămânile viitoare. „Sperăm să facem mult mai multe decât ne-am planificat dată fiind criza şi dorinţa firmelor de a câştiga câmp de lucru”, a mai completat primarul din Luduş. El este de părere că, odată realizat acest sistem de transformare a energiei solare în energie termică, economiile la bugetul local vor fi substanţiale. „Cel puţin în ceea ce priveşte apa caldă de la spital preconizăm o reducere a costurilor de 50%”, a spus Florin Urcan. El mai afirmă că oraşul Luduş, care a preluat în administrare din acest an spitalul local, va suporta mai uşor cheltuielile după montarea panourilor solare.