24.8 C
București
vineri, 31 mai 2024
AcasăSpecialSpitalul Ineu, fara bani pentru aparatura

Spitalul Ineu, fara bani pentru aparatura

– Lucrarile de constructie pentru noul spital au inceput acum 13 ani

Noul spital din orasul aradean Ineu ar putea fi functionabil abia la sfarsitul acestui an, chiar daca lucrarile de constructie, incepute in anul 1995, vor fi finalizate peste doua luni. Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat ca cei care au intocmit studiul de fezabilitate pentru noul spital orasenesc din Ineu nu au prevazut si necesarul de fonduri pentru mobilier, echipament si aparatura medicala. Din acest motiv, ministrul a solicitat conducerii Spitalului din Ineu sa refaca studiul de fezabilitate, iar Ministerul Sanatatii urmeaza sa suplimenteze bugetul alocat spitalului, astfel incat acesta sa poata fi dat cat mai curand in folosinta.

 

"Spitalul din Ineu este una dintre cele mai importante constructii din domeniul medicii, pe care le avem in judetul Arad. Constructia era un schelet care incepuse sa se distruga de la sine. Cred ca, in doua luni de zile, din punct de vedere al structurii, acesta va fi gata", a declarat Eugen Nicolaescu. Ministrul a mai afirmat ca in momentul in care s-a aprobat studiul de fezabilitate pentru spitalul din Ineu, acesta a fost gandit "pe jumatate". In aceste conditii, Eugen Nicolaescu a spus ca spera ca pana la sfarsitul acestui an sa se poata finanta cea mai mare parte a echipamentelor si aparaturii medicale, iar spitalul sa functioneze. Constructia noului spital orasenesc din Ineu a inceput in anul 1995, pentru ca spitalul vechi nu mai corespundea norrmlor sanitare si edilitare, din cauza vechimii de peste 140 de ani. Unitatea medicala va deservi peste 100.000 de oameni din localitatile de pe Valea Crisului Alb si va avea cinci sectii medicale, sase sali de operatie si 100 de paturi.

Cele mai citite

Programul complet al FITS 2024 este disponibil de astăzi!

Sibiu, 30 mai 2024 – Astăzi, la Teatrul Național „Radu Stanca”, a avut loc cea de a doua conferință de presă prilejuită de ediția...

Ana Bogdan, în turul al treilea la Roland Garros, după ce a eliminat-o pe finalista din 2021

Tenismena română Ana Bogdan s-au calificat în runda a treia a turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după ce a învins-o în...

Premierul Slovaciei a fost externat. Robert Fico va primi îngrijiri medicale la domiciliu

Prim-ministrul slovac Robert Fico, rănit grav într-o tentativă de asasinat la începutul acestei luni, a fost transferat joi seara de la spitalul din Banská...
Ultima oră
Pe aceeași temă