9.4 C
București
luni, 26 februarie 2024
AcasăSpecialSpitalul de Boli Infecțioase din Timișoara și-ar putea restricționa activitatea, începând de...

Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara și-ar putea restricționa activitatea, începând de luni. Purtător de cuvânt: Nu putem acoperi cheltuielile

Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș'' din Timișoara și-ar putea restricționa activitatea, începând de luni, din cauza lipsei de fonduri, au declarat, joi, pentru Agerpres, reprezentanții unității medicale.

„Da, de luni încetăm activitatea. Astăzi merge directorul medical din nou la Casa de Sănătate, să mai negocieze, pentru că valoarea de contract este foarte mică și nu putem acoperi cheltuielile. Managerul nostru nu vrea să semneze contractul, vrea să se întocmească comisia de mediere de la București, ca să poată să ne dea suplimentar fonduri'', a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș'' Timișoara, pentru Agerpres.

Potrivit sursei citate, în primele două luni ale anului, au fost înregistrate 1.809 (în valoare de 4,14 milioane de lei) cazuri acute realizate, în timp ce a fost decontată contravaloarea doar pentru 1.405 cazuri contractate (în valoare de 3,2 milioane de lei), rămânând nedecontate 404 cazuri, în valoare de peste 900 de mii de lei.

Potrivit reprezentantului unității medicale, situația este cu atât mai delicată, cu cât spialul este în plină epidemie de rujeolă.

Contractul spitalului cu Casa Județeană de Sănătate este format din decontare servicii medicale în spitalizare continuă cazuri acute, decontare servicii medicale în spitalizare continuă cazuri pacienți cronici, decontare pacienți în spitalizare de zi, decontare servicii medicale în ambulatoriu și programe naționale de sănătate.

„Problema noastră este strict legată de decontarea pacienților internați în spitalizare continuă tip acuți, adică acei pacienți care au o boală acută și care nu pot fi planificați, puși pe liste de așteptare sau îndrumați în alte unități sanitare, pentru că nu mai există în vestul țării alt spital de acest profil. Toate secțiile/compartimentele de boli infecțioase din județele învecinate — practic din toată țara — vin spre internare în spitalul nostru și evident că sunt forme severe, supra-acute de boală cu insuficiențe de organ, care consumă enorm din bugetul spitalului nostru'', detaliază dr. Voichița Lăzureanu, managerul spitalului, într-un comunicat de presă.

Cele mai citite

Jumătate dintre mamela sub 14 ani dib UE se află în România

În România, în 2022, erau înregistrate peste 7.000 de mame minore, relevă documente al Ministerului Familiei, potrivit cărora numărul acestora a fost cu...

Peste 13.500 de bugetari angajați în numai un an

În luna decembrie a anului trecut, numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era de 1.292.559. Făcând o scurtă analiză,...

Nae Caranfil, regizorul:”Nici la Hollywood nu prea mai sunt bani”

La Dialogurile Puterii, un invitat special, regizorul Nae Caranfil, cu modestia creatorului, vorbește despre filme, despre trecutul și viitorul cinematografiei, dar și despre...
Ultima oră
Pe aceeași temă