-0.2 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăSpecialSpital pus la "cură de slăbit"

Spital pus la „cură de slăbit”

După ce a rămas cu 40 de paturi mai puţin, Spitalul Orăşenesc Năsăud este obligat de prefect să devină mai „suplu”.

Spitalul Orăşenesc Năsăud va trebui să-şi concentreze întreaga activitate într-un spaţiu mai mic, dacă va dori să nu fie închis de tot. E ceea ce a cerut prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Cristian Florian, căruia Primăria Năsăud i s-a plâns că nu poate suporta cheltuielile actuale de funcţionare a spitalului. Clădirea, construită pentru 400 de paturi, a rămas acum cu mai puţin de jumătate, după ce Ministerul Sănătăţii a tăiat, de curând, 40 din cele 205 câte mai erau. Spitalul Năsăud a acumulat şi datorii de peste 300.000 de lei.

„E foarte greu să funcţionăm iarna într-o jumătate de clădire fiindcă, în situaţia în care închidem căldura pe o coloană, nu mai merge deloc. Aşa e făcut spitalul acesta, nu avem altă soluţie”, a declarat managerul spitalului, dr. Adrian George. Prefectul i-a cerut să găsească soluţii dacă vrea să-şi păstreze funcţia fiindcă, în caz contrar, comunitatea locală îl va putea înlocui de îndată ce procesul de descentralizare se va încheia. Spitalul Năsăud a fost construit în 1950.

Cele mai citite

Program special pentru instalațiile de transport pe cablu din Sinaia, în prima zi a anului

Telegondola şi telecabina care transportă turiştii din Sinaia către pârtiile situate la cota 2000, vor fi puse în funcţiune mai târziu, decât în ​​zilele...

România, oficial în Spaţiul Schengen terestru: modificări majore la punctele de trecere a frontierei

Decizia marchează o etapă istorică pentru România și Bulgaria, care devin graniţe externe ale Spaţiului Schengen România şi Bulgaria au intrat, de la miezul nopţii,...
Ultima oră
Pe aceeași temă