20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialSpiritul Craciunului la Vatican si Betleem

Spiritul Craciunului la Vatican si Betleem

De o saptamana buna, Piata Sfantul Petru din Roma este pregatita de Sfintele Sarbatori: un brad superb, inalt de 30 de metri si cantarind sapte tone (!), provenit, anul acesta, din Austria, a fost iluminat feeric – spre bucuria locuitorilor Cetatii Eterne, precum si a zecilor de mii de pelerini asteptati, ca in fiecare an, la Vatican cu ocazia Craciunului.
Pentru Joseph Ratzinger, acest Craciun va fi primul pe care il va celebra in calitate de Suveran Pontif. Ca urmare, Sfintele Zile dedicate Nasterii Domnului ii aduc Papei Benedict al XVI-lea o agenda de lucru incarcata. In noaptea Craciunului, Suveranul Pontif va celebra, la catedrala San Pietro, Sfanta Liturghie, iar in prima zi a Craciunului va rosti traditionala binecuvantare apostolica „Urbi et Orbi” (Cetatii si Lumii), urmata de felicitarile de Craciun rostite in 62 de limbi si transmise in direct in aproape toate tarile lumii.
In fata membrilor Curiei romane, Papa Benedict al XVI-lea a reamintit momentele cruciale si dureroase ale anului ce a trecut: „Moartea iubitului si Sfantului nostru Parinte Ioan Paul al II-lea”, care „prin suferinta sa tacuta, a vorbit lumii intregi, transformand suferinta in mesaj. (…) El ni l-a aratat chiar pe Mantuitor, ne-a prezentat Mantuirea si ne-a lasat mostenire certitudinea ca Raul nu va invinge”, a spus Suveranul Pontif in Sala Clementina a Vaticanului.
Ca in fiecare an, si la Betleem sunt asteptati mii de pelerini. In data de 21 decembrie, „Lumina Pacii”, devenita traditie din 1986 si aprinsa de atunci, anual, in Biserica Nasterii, si-a pornit calatoria spre toate colturile lumii, pentru a vesti credinciosilor de pretutindeni bucuria Craciunului. Cedrul din fata Bisericii a fost impodobit, ca in fiecare an, cu ajutorul unei macarale – de data aceasta, minunatele ornamente si iluminarea festiva provin din Cehia.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă