Ratarea promovării în Liga I a produs un adevărat cutremur la UTA Arad. Cea mai titrată echipă din afara Bucureştiului a rămas fără antrenor, fără trei sferturi din jucători, cu o grămadă de datorii şi fără nici un plan, clar, de redresare a situaţiei. Mult discutata venire a unor investitori ruşi a rămas doar la stadiul de speranţă, iar cei aproximativ 500.000 de euro pe an pe care arădenii îi primeau de la Universitatea „Vasile Goldiş” vor dispărea şi ei odată cu noul sezon. Un campionat pe care, însă, nimeni nu ştie dacă UTA îl va mai începe vreodată. Teoretic, totul ar trebui să se decidă joi, când cei care au mai rămas în organigrama clubului se vor întâlni într-o Adunare Generală în urma căreia UTA va intra în insolvenţă sau va fi găsit, în ultimul moment, un plan de salvare.
Înfiinţarea unei alte UTA exclusă
Cum este foarte greu de crezut că UTA va fi preluată în ultimul moment de către un investitor, cea mai probabilă decizie care va fi luată va însemna insolvenţa clubului care a cucerit şase titluri de campioană. „Până la ora acelei adunări generale vom şti exact suma datoriilor şi dacă vom intra în insolvenţă din partea Federaţiei Române de Fotbal sau a ANS-ului. Vom analiza ce plusuri şi ce minusuri ar fi şi vom lua cea mai bună decizie pentru a merge mai departe cu actualul club UTA. Nu se va lua în considerare înfiinţarea unei alte societăţi sub numele de UTA pentru a se dribla actualele datorii, pentru că timpul este prea scurt şi nu se pot realiza toate actele până la începutul campionatului”, a declarat, pentru sportarad.ro, juristul clubului UTA, Adrian Zăhoi. Alb-roşii s-au aflat cam în aceeaşi postură şi înainte de începutul sezonului trecut, dar atunci venirea lui Ionuţ Popa la echipă a „sensibilizat” autorităţile locale şi mai mulţi sponsori, care au ajutat clubul cu bani. Ratarea promovării l-a supărat pe „Mister” atât de tare încât a părăsit-o pe UTA, care a rămas, acum, în voia sorţii.