4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialSpania şi Italia fac pasul către Euro

Spania şi Italia fac pasul către Euro

Campioana europeană şi mondială, Spania, şi câştigătoarea CM 2006, Italia, au obţinut marţi seara calificarea la Campionatul European de anul viitor, cu două meciuri înainte de finalul preliminariior.

Spania a făcut spectacol pe teren propriu cu amatorii din Liechtenstein, scor 6-0 într-un meci contând pentru Grupa I, în timp ce Italia a câştigat în stil propriu, „acasă”, cu Slovenia, scor 1-0, în Grupa C.

Nemţii au fost primii

Cele două „naţionale” se alătură astfel Germaniei, calificată încă de runda trecută graţie unui zdrobitor 6-2 pe teren propriu cu vecina Austria în Grupa A, şi, bineînţeles, gazdelor turneului, Ucraina şi Polonia.

Urmează van Persie şi Rooney

Aproape calificate sunt şi „naţionalele” Olandei şi Angliei. Batavii, foşti şi viitori adversari ai României în preliminariile turneelor finale, au învins cu 2-0 în Finlanda şi, cu maximum de puncte după 8 meciuri în Grupa E, au şase lungimi în faţa echipei de pe locul secund, Suedia. Englezii s-au mulţumit cu un 1-0 pe Wembley cu Ţara Galilor şi au nevoie doar de un egal în ultimul lor joc din Grupa G, în deplasare cu Muntenegru, pentru a merge automat la Euro.

România, out!

În Grupa D a României, lucrurile nu sunt defintive, dar echipele de pe primele două locuri par decise: Franţa şi Bosnia-Herţegovina. Nu este clar însă în ce ordine vor termina acestea, Franţa având acum doar un punct în faţa bosniacilor cu două meciuri rămase de jucat, dintre care unul este întâlnire directă. Totuşi, fotbaliştii lui Blanc vor evoula acasă în ambele partide, iar o victorie cu Albania şi un egal cu Bosnia le-ar fi de ajuns pentru a-şi păstra prima poziţie. Cât despre Dezko şi compania, aceştia trebuie să bată „acasă” Luxemburgul, în runda următoare, pentru a-şi asigura locul care duce la baraj.

Şocul Armenia

„Naţionala” din Erevan a produs surpriza serii de marţi în fotbalul european, învingând cu un neverosimil 4-0, în deplasare, Slovacia, echipă care a eliminat Italia la CM 2010 pentru a ajunge în „optimile” competiţiei. Armenii au acumuluat în acest fel 14 puncte din 8 meciuri şi i-au egalat pe slovaci. Pe primele două locuri în Grupa B se află Rusia, cu 17 puncte, şi Irlanda, cu 15 puncte. Se anunţă aşadar un final strâns de preliminarii pentru respectivele echipe.

Portughezii şi nordicii

În Grupa H, Portugalia lui Cristiano Ronaldo se luptă din greu cu perechea scandinavă care a scufundat România în preliminariile CE 2004, Danemarca şi Norvegia. Toate cele trei echipe au câte 13 puncte, diferenţa fiind că norvegienii au jucat un meci în plus. Astfel, în pole-position ar trebui să fie Portugalia şi Danemarca, numai că aceste „naţionale” se vor întâlni în meci direct la Copenhaga, în ultima rundă, într-o veritablită finală a grupei.

Cine merge la baraj

În afară de câştigătoarele grupelor, 8 din 9 echipe de pe locurile secunde vor merge la baraj. Pentru această şansă se luptă în continuare Turcia şi Belgia în Grupa A, Serbia şi Estonia în Grupa C, Suedia şi Ungaria în Grupa E, Elveţia şi Muntenegru în Grupa G şi Cehia şi Scoţia în Grupa I. Dacă nu îi ia faţa Croaţiei în Grupa F, Grecia are ca şi asigurat un loc în play-off.

Claudiu Berbece
Claudiu Berbece
Claudiu Berbece, reporter Rl online
Cele mai citite

Bursele europene au închis în creștere înainte de Crăciun: Acțiunile tehnologice și Novo Nordisk, în prim-plan

Piețele europene au încheiat ședința de marți în creștere, într-o zi de tranzacționare mai scurtă cu ocazia ajunului Crăciunului, relatează CNBC. Indicele paneuropean Stoxx...

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...

Eldorado Gold își vinde participația majoritară la Deva Gold: Licența pentru Certej, în centrul unei noi etape

Compania canadiană Eldorado Gold a anunțat vânzarea participației sale majoritare de 80,5% în Deva Gold, titulara licenței pentru exploatarea aurului, argintului și andezitului industrial...
Ultima oră
Pe aceeași temă