30.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialCoaliția pentru independență a Cataloniei, hotărâtă să demareze procesul de secesiune

Coaliția pentru independență a Cataloniei, hotărâtă să demareze procesul de secesiune

Coaliția pentru independență a Cataloniei va lansa procesul către secesiunea acestei regiuni de nord-estul Spaniei până în 2017, a declarat Raul Romeva, cap de listă al secesioniștilor, potrivit Agerpres

”Mesajul (alegătorilor) este clar. Avem majoritatea care legitimează total demararea procesului”, a declarat Raul Romeva, într-o conferință de presă susținută la Barcelona, a doua zi după alegerile regionale în urma cărora forțele secesioniste au câștigat 72 de locuri, adică majoritatea absolută în parlament, însă numai 47,8% din sufragii.

Citește și: Separatiștii catalani au obținut obţinut victoria în alegerile regionale

”Dacă s-ar fi dorit numărarea voturilor ‘pentru’ sau ‘împotrivă’, soluția ar fi fost simplă. Aceasta se numește referendum, iar dacă cineva ar fi vrut referendum, ar fi trebuit să-l organizeze”, a adăugat el.

Guvernul de la Madrid s-a opus organizării unui referendum.

Romeva a precizat că este deschis dialogului în baza mandatului care le-a fost conferit de catalani, adică doar cu privire la modul în care să se poate ajunge la independență.

Citește și: Cum poate influența votul Cataloniei economia Spaniei

La Madrid, șeful guvernului spaniol Mariano Rajoy a reiterat luni că nu va discuta despre sfârșitul unității Spaniei.

 

 

Cele mai citite

Mircea Geoană ia apărarea jurnaliștilor americani și celui român anchetați de Rusia

Libertatea de exprimare nu este doar un drept, ci şi o responsabilitate, afirmă Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidenţiale. El condamnă "cu toată fermitatea"...

Platforma X a lui Elon Musk își schimbă poziția în fața Curții Supreme din Brazilia, cerând ridicarea interdicției

Într-o schimbare semnificativă de atitudine, platforma de socializare X, deținută de Elon Musk, a declarat Curții Supreme din Brazilia că a respectat ordinele de...

Suburbiile sudice ale Beirutului, devastate de atacuri aeriene israeliene: mii de oameni evacuați

Suburbiile sudice ale Beirutului au fost transformate în zonă de conflict, după ce Israelul a lansat atacuri aeriene intense asupra unei regiuni controlate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă