Procurorii Parchetului General l-au trimis în judecată pentru înşelăciune pe Romi Varga, bărbatul care se dădea drept Nadia Comăneci sau Angela Similea pentru a obţine donaţii de la diferite firme, sub pretextul ajutării unor studenţi să îşi achite cazarea, conform NewsIn.
Potrivit unui comunicat remis marţi, procurori ai Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, pe 3 martie, trimiterea în judecată a lui Romi Varga (arestat în altă cauză) pentru înşelăciune şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.
Din probele strânse de anchetatori a reieşit că, în perioada martie – mai 2010, Romi Varga a înşelat mai multe persoane juridice, de la care cerea sume cuprinse între 500 de lei şi 20.000 de euro. De altfel, deşi avea interdicţie de a se afla în Bucureşti, acesta şi-a deschis, la o sucursală a unei bănci comerciale, conturi în lei şi valută în care persoanele vătămate erau îndrumate să vireze anumite sume de bani sub pretextul unor contracte de sponsorizare sau de mecenat.
Procurorii au stabilit că, pentru a-şi pune în aplicare planurile,Varga recurgea, de cele mai multe ori, la contactarea telefonică, (ori prin alte mijloace de comunicare, SMS, e-mail) a persoanelor vătămate (persoane juridice) şi, prin atribuirea unei identităţi false, le prezenta o situaţie neadevărată, determinându-le să plătească în contul său diferite sume de bani. Astfel, bărbatul îşi modifica vocea, imitând o voce feminină, şi sub identitatea unor persoane publice (Norina Constantinescu, Nadia Comăneci, Angela Similea), sub pretextul ajutării unor studenţi, solicita o „sponsorizare” ce urma a fi folosită pentru plata cazării în căminul studenţesc. După acceptul societăţilor comerciale contactate, acesta trimitea pe fax un exemplar al contractului de sponsorizare sau de mecenat în vederea semnării.
Cercetările au fost efectuate în cauză cu sprijinul ofiţerilor Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Sector 6 Bucureşti.