16.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialSorţi prietenoşi

Sorţi prietenoşi

Naţionala feminină de handbal a României va evolua în grupa a 2-a preliminară a turneului final al Campionatului European din 2012, din Olanda, cu reprezentativele Serbiei, Portugaliei şi o echipă venită din turul întâi al calificărilor.

Handbalistele noastre se pot bucura de adversarele pe care le vor avea de înfruntat pentru a se califica la Campionatul European. Un prim avataj îl constituie faptul că româncele vor juca cu echipa clasată pe primul loc al celei dintâi faze a calificărilor, pentru care se vor bate Grecia, Marea Britanie, Finlanda şi Israel, nici una dintre aceste formaţii nereprezentând o ameninţare. De altfel, cum nici portughezele nu sunt considerate periculoase, singurele oponente demne de luat în seamă au rămas reprezentantele Serbiei. „Teoretic, nu ar trebui să ne facem probeleme cu calificarea la turneul final al Campionatului European”, ne-a mărturisit Radu Voina, antrenorul principal al naţionalei feminine de handbal a României. „A fost o tragere la sorţi normală. Putea fi şi mai greu, pentru că am fi putut cădea cu echipe mai valoroase din eşalonul secund. Se poate spune că avem şanse reale de calificare, dar noi ne dorim să încheiem turneul preliminar pe primul loc, pentru că este bine să fim cap de serie la tragerea la sorţi de la Euro. Teoretic, mai departe ar trebui să mergem noi şi sârboaicele, dar o să vedem ce va mai fi”.

La fel de optimist în ceea ce priveşte calificarea s-a declarat şi Cristian Gaţu, preşedinetele forului naţional de specialitate. „Din punctul meu de vedere este o grupă de care putem trece, nu este grea, dar bineînţeles cu aten¬ţia necesară oricăror meciuri de calificare. Dacă luăm în calcul ultimele rezultate ale naţionalei feminine, în competiţiile oficiale, nu putem spune că România nu este favorită. Handbalul oferă însă totdeauna şi surprize, deci este nevoie de concentrare în fiecare meci. Consider că avem o grupă accesibilă şi ne putem califica la turneul final”, a declarat Cristian Gaţu.

Greul începe în martie 2012

Naţionala de handbal feminin a României va debuta pe teren propriu, cu reprezentativa Portugaliei, în toamnă, pe 19 sau 20 octombrie, următoarea partidă fiind programată în deplasare, pe 22 sau 23 octombrie cu echipa de pe primul loc din faza I a calificărilor. Elevele lui Radu Voina vor avea „de lucru” cu adevărat abia în martie, anul viitor, când pe 21 sau 22 vor întâlni Serbia, în deplasare, „returul” cu Serbia fiind programat la numai câteva zile, pe 24 sau 25. Întâlnirile din deplasare cu Portugalia şi de acasă cu formaţia venită din calificări , teoretic pot fi considerate lejere.

Paradoxal, pregătim Serbia pentru Mondiale

Primele confruntări ale reprezentativei României în compania reprezentativei Serbiei au fost deja planificate pentru finalul acestei luni. Formaţia ex-iugoslavă se pregăteşte pentru play-off-ul de calificare la turneul final al Campionatului Mondial din Brazilia, din decembrie, şi şi-a ales ca sparring-partner naţionala noastră, elevele lui Radu Voina fiind deja calificate la CM, graţie locului al treilea pe care au încheiat Campionatul European de anul trecut. „Încă de la începutul anului, din ianuarie, am stabilit să jucăm două meciuri de pregătire cu jucătoarele din Serbia, pentru că şi ele ne-au ajutat în 2008″, a precizat Radu Voina. „Faptul că sorţii ni le-au hărăzit adversare în preliminariile pentru Campionatul European nu schimbă cu nimic datele problemei”.

16 naţionale la Euro 2012

La turneul final din Olanda vor participa 16 echipe naţionale. În preliminarii vor participa 30 de reprezentative, din care 14 se vor alătura formaţiilor deja calificate la turneul final, adică Olanda, în calitate de organizatoare, şi Norvegia, deţinătoarea titlului european.

Echipele clasate pe primele două locuri, în fiecare din cele şapte grupe preliminare, obţin calificarea la turneul final al Campionatului European din 2012, programat în intervalul 2-16 decembrie, în Olanda. Oraşele-gazdă vor fi Apeldoorn, Eindhoven, Maastricht şi Rotterdam. Cele trei reprezentative care vor urca pe podium la turneul final al CE din 2012 vor obţine automat calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din 2013 (Serbia).

La ultima ediţie a CE, în 2010, naţionala României a câştigat medaliile de bronz.

Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă