19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialSondaj: Românii iubesc tradiţiile de Paşte

Sondaj: Românii iubesc tradiţiile de Paşte

Românii consideră sărbătorile de Paşte foarte importante pentru ei, aproape toţi înroşesc ouă în casă, se declară religioşi şi spun că merg des la biserică, chiar dacă nu se spovedesc decât rareori. Acestea sunt câteva dintre concluziile care reies din sondajul de opinie „Paştele la români” realizat la finalul lunii martie de IRES, institut condus de sociologul Vasile Dâncu.

Astfel, 92% dintre români spun că tradiţiile de Paşte sunt foarte importante pentru ei şi 87% se declară persoane religioase. 81% susţin că merg des la biserică, iar alţi 3% că nu o fac, dar şi-ar dori. Dintre cei care toţi aceştia 12% declară că merg să se închine de câteva ori pe săptămână iar 47% de câteva ori pe lună.

Doar 1% dintre români nu sărbătoresc Paştele, în timp ce 82% susţin că participă la Slujbă de Înviere şi aproape tot atâţia, 80%, spun că vor merge în această duminică să ia paşti. În schimb, când vine vorba de spovedanie, lucrurile sunt mult mai echilibrate. Astfel, 26% declară că s-au spovedit, 33% încă nu au făcut-o dar urmează să o facă, 38% spun că nu obişnuiesc să facă acest lucru, iar restul nu răspund la această întrebare.

Potrivit ziare.com, din acelaşi sondaj mai reiese că românii sunt destul de obinuiti să ţină post şi că vor petrece Paştele, în cea mai mare parte, acasă. Interesant este că dintre cei 93% care spun că vor petrece Paştele acasă, dintre care unii vor merge şi în vizite, mai puţin de jumătate, 49%, spun că vor avea că musafiri membri ai familiei, 33% aşteaptă alte rude şi doar 7% colegi de serviciu. Doar 9% dintre români petrec anul acesta Sfintele Sărbători în străinătate.

Şi în privinţă bugetului situaţia este destul de echilibrată. 11% dintre respondenţi au de gând să cheltuiască sub 100 lei, 46% între 100-500 lei, 21% între 500-1.000 lei , 8% între 1.000-1.500 lei, 3% între 1.500-2.000 lei iar 2% peste 2.000 lei, ceilalţi preferând să nu răspundă la această întrebare.

49% dintre respondenţi au declarat că au de gând să cheltuiască mai puţin în acest an de Paşte, 61% declarând că bugetul le-a fost afectat de criză economică. Oarecum surprinzător este faptul că mai mult de jumătate dintre respondenţi, 51%, au declarat că obişnuiesc să facă tradiţională pască în casă, în loc să o cumpere de la magazin. Deloc surprinzător însă, 97% dintre respondenţi au declarat că vopsesc ouă roşii, majoritatea în jur de 30 de bucăţi.

Sondajul mai dezvăluie că românii sunt obişnuiţi să facă acte de caritate de sărbători, 30% dintre ei de fiecare dată, iar 46% uneori. Sondajul de opinie a fost efectuat pe un eşantion de 1522 de subiecţi, în perioadă 30-31 martie 2010, iar eroarea este de A± 2,5%.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă