21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialSondaj IRES: Ce cred românii despre lupta anticorupție

Sondaj IRES: Ce cred românii despre lupta anticorupție

În ultimele săptămâni, românii au asistat la lupta anticorupție dusă de DNA și nu numai, dar și la reacțiile politicienilor vis-a-vis de acest fenomen. Lupta anticorupție din România a fost observată și de presa internațională, unde părerile au fost împărțite. În timp ce o parte au argumentat că reprezintă un mare pas în față pentru România, alții au susținut că se va ajunge la un abuz de putere. IRES a realizat un sondaj pentru a afla ce părere au românii față de lupta anticorupție. 

Astfel, 49% dintre persoanele intervievate spun că, în acest moment, lucrurile în România merg într-o direcție bună, în timp ce 40% consideră că acestea merg într-o direcție greșită.

Citește și: Comentariu surprinzător în „The New York Times” despre „mania anticorupţie a României”

„Trebuie să ne uităm bine la cine este corupătorul. Corupătorul principal este un stat insuficient modernizat, o legislaţie încâlcită, obiceiuri proaste, legi nesincronizate, încât oameni de afaceri, oameni din administraţie poate câteodată au fost împinși să găsească soluţii alternative tocmai la calea legală. Trebuie să regândim arhitectura statului, să modernizăm, să simplificăm tot acest păienjeniş legislativ”, a comentat la Digi24 Vasile Dâncu, președintele IRES.

Despre corupție

Dintre intervievați,  77% au o părere foarte bună sau bună despre faptul că, în ultimele luni, mulți oameni politici sunt acuzați de corupție, sunt condamnați sau arestați preventiv.

O majoritate ”covârșitoare”, de 95 %, cumulativ, este de părere că, în România, corupția este foarte răspândită (70%) sau destul de răspândită (25%). Doar 3% dintre aceștia cred că este puțin răspândită, iar 1% spun că nu este răspândită deloc.

Citește și: UPDATE: Vanghelie, REȚINUT. Au fost reținute și paravanele prin care spăla banii. Iubita sa ( Oana Mizil), cercetată în libertate. Avocatul său controla, fără succes, „sursa” banilor pentru a împiedica denunțul

Aproape jumătate dintre intervievați consideră că este mai răspândită corupția în administrația centrală decât în cea locală, în timp ce 16% cred că este invers, iar 31% cred că, de fapt, corupția este răspândită în egală măsură atât la nivelul administrației locale, cât și la nivelul celei centrale. 

De asemenea, 57%, consideră că există politicieni care sprijină lupta împotriva corupției în mod sincer. 

DNA, instituția cu cel mai ridicat grad de încredere

Românii au încredere, în general, în Justiția din Români. Așadar, au încredere multă sau foarte multă 41% dintre respondenți, în timp ce o proporție mai ridicată – 56%, spun că au mai degrabă puțină sau foarte puțină încredere. 

”Direcția Națională Anticorupție reușește performanța de a beneficia de multă sau foarte multă încredere în rândul a 63% dintre intervievați”, potrivit barometrului IRES. 

De asemenea, în DIICOT au multă sau foarte multă încredere peste 50% dintre respondenți – 55%, proporția crescând la 61% în rândul bărbaților. Tribunalele, Ministerul Justiției, CSM și ÎCCJ se bucură de încredere în rândul românilor, într-o proporție care variează de la 37 % la 48 %.    

Șefa DNA se bucură de o încredere fără precedent  

În Laura Codruța Kövesi, Procurorul şef al DNA, au multă sau foarte multă încredere 43% dintre persoanele intervievate, în timp ce 45% spun că au puțină sau foarte puțină încredere în această personalitate publică, iar 9% declară că nu o cunosc. Bărbații, în schimb, au încredere în Codruța Kövesi în proporție de 52%, iar persoanele cu studii superioare în proporție de 49%.

Citește și: Șefa DNA: Nu cred că îşi permite vreun politician din România să mă sune

Monica Macovei este următoarea pe listă, persoanele intervievate declarând că au încredere multă sau foarte multă 23% dintre intervievați, proporția acestora crescând atunci când ne uităm doar la persoanele cu studii superioare la 34%.

Însă, înTiberiu Nițu, Procurorul General al României, au multă sau foarte multă încredere trei din zece respondenți.  

Televizarea luptei anticorupție, pe placul publicului

”Când este vorba despre reflectarea mediatică a fenomenului, 57% dintre participanții la studiu declară că sunt interesați sau foarte interesați de transmisiunile televiziunilor pe tema arestărilor și condamnărilor din ultima perioadă. Respondenții din Transilvania și Banat se declară interesați de aceste transmisiuni în proporție mai ridicată, iar cei din Moldova în proporție mai redusă. Cu toate acestea, majoritatea respondenților creditează transmisiunile televizate cu încredere în ceea ce privește contribuția lor la diminuarea fenomenului corupției, 36% spunând că sunt siguri că acestea pot contribui la acest lucru, iar 41% considerând că probabil acest lucru se întâmplă. Cu cât respondenții sunt mai educați, cu atât convingerea că transmisiunile televizate pot contribui la diminuarea corupției se regăsește mai rar în rândul acestora”, ptroivit barometrului IRES. 

Barometrul IRES a fost realizat, prin telefon, în perioada 9-10 martie, pe un esantion de 1.118 subiecţi. Marja de eroarea maximă este de plus minus 3 la sută. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă