5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialSoluție inedită la admiterea în barou 2022: 2 examene în loc de...

Soluție inedită la admiterea în barou 2022: 2 examene în loc de 1

Admiterea pentru barou în anul 2022 se va ține în două sesiuni de examinare, decizia fiind luată pentru a compensa și îndrepta neajunsurile ultimului examen, ținut în data de 19 septembrie 2021, când s-a lăsat cu multe contestații din partea candidaților.

Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, întrunit în ședința din 10-11 decembrie 2021, a stabilit programul de activități al organelor colective de conducere a profesiei de avocat organizate la nivel național în anul 2022.
Astfel, cea mai importantă hotărâre adoptată la această ședință a vizat organizarea a două sesiuni de examene pentru primirea în profesia de avocat.
Prima va fi în data de 3 aprilie 2022, într-o duminică, iar a doua, în data de 18 septembrie 2022, așa cum UNBR ne obișnuise să țină sesiunile pentru acest examen.
Este pentru prima dată când Uniunea Națională a Barourilor din România organizează examenul de admitere în profesia de avocat în două sesiuni de examinare.
„Luând act de propunerea Comisiei Permanente a UNBR făcută în ședința din 09 decembrie 2021 privind calendarul desfășurării ședințelor Comisiei Permanente a UNBR, ale Consiliului UNBR și a Congresului avocaților, ale examenului de primire în profesia de avocat, ale activităților din cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (INPPA) în vederea dobândirii titlului profesional de avocat definitiv;
Ținând cont de propunerile și dezbaterile făcute în cadrul ședinței Consiliului UNBR privind calendarul activităților organelor centrale ale profesiei de avocat pentru 2022, Consiliul UNBR, în ședința din 10-11.12 2021, adoptă prezenta Hotărâre:
Art. 1. – Se aprobă calendarul activităților ce urmează a fi desfășurate în anul 2022 de către organele de conducere colectivă ale profesiei de avocat la nivel național:
Duminică, 3 aprilie 2022 Examen de primire în profesie
Duminică, 18 septembrie 2022 Examen de primire în profesie.
Art. 2 – Prezenta Hotărâre se publică pe pagina web a UNBR (www.unbr.ro) și se comunică tuturor barourilor și membrilor Consiliului UNBR, INPPA și Casei de Asigurări a Avocaților.”, transmite UNBR pe pagina sa www.unbr.ro.

Admiterea la barou în 2022 va fi făcută pentru prima dată în două sesiuni de examinare în același an pentru a îndrepta neajunsurile din 2021 de la Romexpo

Dar de ce a decis UNBR să organizeze două sesiuni de admitere în avocatură în 2022?
Răspunsul nu este greu de găsit și trebuie căutat în desfășurarea examenului de primire în barou, organizat în septembrie 2021.
Atunci, examenul a fost contestat de mai mulți candidați, nemulțumiți de condițiile de desfășurare de la pavilionul central al Romexpo.
Aceștia au susținut că nu s-au putut concentra la examen din cauza zgomotului infernal. La Romexpo, acolo unde s-a susținut examenul, erau alte două evenimente în desfășurare: un concurs de drift-uri și repetiții pentru un concert. Selly de la trupa 5Gang şi-a cerut scuze pe Instagram.
Totodată, peste 200 de candidaţi care susțineau examenul pentru intrarea în Baroul Bucureşti au semnat o petiţie online în care solicită reluarea examenului după ce au fost nevoiţi să dea proba scrisă din 19 septembrie 2021 la Romexpo, în zgomot de drifturi şi muzică tare.
“Având în vedere condiţiile improprii de desfăşurare a examenului din 19 septembrie 2021, în toate sălile de examen auzindu-se extrem de tare repetiţiile pentru concertul 5Gang, dar şi drifturile din cadrul European Car Festival, solicităm reexaminarea în condiţii normale, apte pentru concentrarea ce este obligatorie şi necesară pentru promovarea acestui examen dificil, costisitor si extrem de important pentru toţi cei ce îl susţin, în următoarele 30 de zile”, era apelul lansat pe petitieonline.ro de unul dintre candidaţi, Loredana Luminiţa Monac.
Decanul Baroului București, avocat Ion Dragne, a transmis atunci că a fost ales Romexpo pentru desfășurarea examenului pentru că este un loc în care pot fi asigurate măsurile anti-COVID pentru un număr așa de mare de oameni, fiind greu de găsit astfel de spații.
El a mai spus că responsabilitatea este a Romexpo, care nu i-a informat pe organizatori:
„M-am interesat și eu – se pare că începând cu ora 13.00, într-o alta locație de acolo, niște oameni au început să faca repetiții cu drifturi. Câțiva candidati au spus că deja erau în faza de sintetizare a lucrării.
Nu exclud ca unii dintre candidați să fi resimțit puternic zgomotul în timpul examenului. Cum de Romexpo a închiriat unei societăți fără să țină cont că acolo era un examen?
Nu ne-au informat, pentru că altfel am fi cântărit și am fi putut decala examenul”.
„Nu știu dacă ar fi motiv temeinic de reluare a examenului. Dacă vom avea cerere la uniune, o vom analiza să vedem care este ponderea celor care spun că au fost afectați”, a adăugat decanul Baroului București.
Examenul nu s-a reluat, dar în compensare s-a hotărât organizarea a două examene în 2022.
Ar fi fost nedrept să se reia examenul pentru admiterea la barou în 2022 pentru că, în ciuda condițiilor vitrege de desfășurare, au existat și candidați care l-au promovat! Dar nici cei afectați și nepromovați nu au putut fi neglijați.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă