Forta cuvantului ramane unul dintre marile mistere ale omului. si devine chiar principala lui forta, din momentul in care se imprieteneste cu aceasta energie. Iata ca ceva care in aparenta nu are "forta", daca alegem compararatia cu brutalitatea atator energii vizibile manipulate de omul institutional, ajunge sa adune o putere oculta ce le poate veni de hac unor imperii de aroganta dominatoare. si ajunge sa dea peste cap sisteme bine articulate ce stiu sa manipuleze chiar puterea latenta a cuvintelor; desi forta bruta nu crede niciodata ca ar putea sa fie cu cu adevarat vulnerabila in fata cuvintelor. A dovedit-o din plin Alexandr Soljenitin cand s-a incapatanat sa scoata la suprafata, in planurile ample ale unui roman documentar, granitele ascunse ale imperiului carceral din tara sa.
Invinsese cancerul, stia ca va invinge si sistemul ipocrit instalat in Rusia. De unde ii venea aceasta putere tanarului matematician aruncat undeva in stepa kazaca fiindca se indoise de geniul miliar al lui Stalin? Din acea incredere aproape mistica in forta cuvantului, care ii locuia pe sihastrii paradoxali, in tineretea civilizatiilor. Forta din cuvinte este ca teribila forta slaba din burta materiei: intensitatea ei sporeste o data cu energia particulelor aflate prin preajma. Ea poate lovi cu mania sau cu extazul, amplificate. Desi ranane la fel de inexplicabila ca gravitatia.
Odata devenit carte, acest arhipelag al sistemului GULAG a iesit brusc din ceata si s-a vazut ca granitele lui sunt chiar granitele imperiului sovietic. Poate ca informatii despre intinderea acelei harti concentrationare existau deja cu prisosinta. Dar numai Soljenitin a stiut sa stranga toata energia indignarii si sa utilizeze sursele cele mai expresive, de multe ori din propriul sau anturaj, pentru a ne ajuta sa ne reprezentam intinderea concreta la care ajunsese barbaria sistemului. Pana atunci partea comunista a Terrei era ca partea nevazuta a Lunii.
Dupa aparitia in Occident a "Arhipelagului Gulag" perdelele de fum ale propagandei sovietice nu mai puteau sa ascunda mare lucru. Ultimii naivi, ramasi fideli Moscovei si dupa ce tancurile ei strivisera revolta de la Praga, nu mai aveau cum sa nege falimentul si caracterul inuman al sistemului. Uniunea Sovietica era un imens lagar de orori, exportat si reprodus la scara pretutindeni acolo unde marxism-leninismul trecuse de la galesa teorie a luptei de clasa la nivelarea prin forta a tuturor capetelor.
Noi, cei care am trait in veacul trecut pe partea nevazuta a lumii, suntem, probabil, cei mai uimiti de forta exponentiala a literaturii lui Soljenitin. Eram inlauntrul sistemului si eram, probabil, tot primii care nu vedeam o posibila prabusire a lui prin forta verbului. Avem o scuza mediocra daca ne gandim ca nici sistemul sovietic de propaganda nu-si imaginase ca-si semneaza decesul anticipat expulzandu-l manu militari in afara granitelor pe cel mai curajos critic al regimului. Cum spuneam mai sus, sistemele articulate pe forta bruta dispretuiesc si minimalizeaza forta cuvantului.
Ce bine! L-au lasat astfel pe romancier sa lucreze in Vermont, in timp ce teribila forta slaba trezita de el se amplifica deja si prin alte parti, sub alte condeie. Ceea ce s-a inceput in acea zi a lui Ivan Denissovici s-a terminat, poate, in seara de melancolie democratica a lui Gorbaciov! Glorie imaginatiei creatoare care nu are la indemana decat scama fictiunii si totusi vrea sa schimbe lumea! Atata burtaverzime isi asigura propria decrepitudine dispretuind tenacitatea acestei forte slabe!
In uluitoarea lui inadaptare, pana la urma, la nici o varianta a vietii contemporane, cat de fascinant este sa vezi ca Soljenitin si-a propus chiar sa afle Adevarul! Toata lumea i-a sugerat ca se epuizeaza degeaba incercand sa reconstituie, pe ore si pe minute, istoria loviturii de stat care a fost revolutia bolsevica. A impins aceasta Roata Rosie, ultimul sau mare ciclu romanesc, ca un ocnas la arhivele improbabile ale unei Atlantide siberice. Generatiile indiferente de astazi nu mai stiu ce trebuie sa faci cu adevarul. Pana in ultima clipa a muncit Soljenitin in locul unor istorici plecati de multa vreme la guleai! S-ar parea ca obsesia istoricista fagociteaza instinctul de fictiune prin toate fostele tari fratesti ale lagarului.
Sa speram ca acel "material istoric" adunat cu rabdare de Soljenitin va intra "in constiinta si memoria compatriotilor" (sai), cum declara romancierul anul trecut. In momentul in care insusi tarul Putin ii aducea acasa Premiul de Stat. Daca generatiile viitoare il vor citi si ca scriitor, si ca umanist, si ca istoric, si ca model de constiinta, Soljenitin isi va primi astfel marele premiu postum. Iar intre timp, probabil, va fi aflat, inaintea noastra, daca exista sau nu misterioasa particula a lui Dumnezeu, bosonul lui Higgs, in aceeasi teribila forta slaba a materiei.
