Informatia ca soferul printesei Diana de Wales din noaptea fatidica de 31 august 1997 era agent secret francez genereaza noi speculatii legate de misteriosul accident. Henri Paul, soferul Mercedesului in care se aflau Lady Di si Dodi Al-Fayed, era agent al serviciilor secrete franceze (DST), dar lucra si pentru britanicii de la MI-5, scria ieri ziarul italian „La Stampa”.
Dupa moartea sa in acelasi accident, politia franceza a descoperit pe numele lui Henri Paul conturi secrete de peste 140.000 de euro, la 14 banci franceze. Rolul soferului a fost considerat unul cheie in cursul anchetei incepute in 2004 asupra mortii printesei Diana. Lordul John Stevens, care conduce investigatiile, a cerut DST dosarele si analizele de sange pe numele lui Henri Paul, pentru a stabili daca acesta si nu altcineva se afla la volanul masinii in noaptea tragica. Autoritatile franceze intarzie, insa, sa dea un raspuns, ceea ce ar putea prelungi ancheta pana in 2007.
Si lordul Stevens, si francezii care au anchetat cazul considera ca moartea Dianei a fost o intamplare nefericita. Dar intrebarea daca Henri Paul era in acea seara sub influenta alcoolului sau antidepresivelor n-a fost lamurita, mentiona si „Sunday Times”. Ziarul britanic nu exclude posibilitatea ca probele de sange de la locul accidentului sa fi fost inlocuite de medicii francezi, pentru a sustine versiunea unui accident nefericit.
In prezent, anchetatorii britanici asteapta un nou raport al medicului toxicolog francez care a facut analizele sangelui soferului. Ei ar dori sa interogheze si personalul laboratorului care a prelevat mostre de sange de la acesta. Tatal lui Dodi Al-Fayed, cel mai fervent adept al teoriei complotului, sustine ca agenti britanici ar fi patruns in morga unde se afla cadavrul lui Henri Paul si ar fi schimbat probele acestuia cu cele ale unui betiv care isi pusese capat zilelor in acea seara.