19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialŞoferii din RATB nu au fost informaţi în prealabil despre înfiinţarea traseelor...

Şoferii din RATB nu au fost informaţi în prealabil despre înfiinţarea traseelor de noapte, spun sindicaliştii

Şoferii din RATB nu au fost informaţi în prealabil cu privire la decizia conducerii Regiei de a înfiinţa cele 23 de trasee de noapte cu autobuzul, susţin reprezentanţii Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti (STB), relatează Mediafax.

„Dacă bucureştenii au solicitat în masă apariţia acestui serviciu, rămâne să vedem pe parcurs. Ceea ce ne-a bulversat pe toţi, ne referim aici la conducătorii auto din RATB, este că fără nicio informare prealabilă, ca să nu mai vorbim de o minimă comunicare cu sindicatele, am fost puşi în faţa faptului împlinit, astfel că, începând de vineri, 15 iulie, conducătorii auto vor fi nevoiţi să apeleze la aceste trasee de noapte pentru a veni la serviciu”, spun sindicaliştii într-un comunicat transmis astăzi.

Acest demers înseamnă practic dublarea timpului deplasării, „ceea ce nu face altceva decât să creeze un disconfort la care, din păcate, nu s-a gândit nimeni la luarea unei astfel de decizii”, au explicat angajaţii RATB.

Sindicaliştii au solicitat o întâlnire cu directorul general al Regiei, aceasta fiind stabilită pentru astăzi, la ora 12.00.

Întâlnirea are ca scop găsirea unor soluţii acceptabile de ambele părţi. „În caz contrar, se cunosc reacţiile imprevizibile ale conducătorilor auto în astfel de situaţii, lucru de nedorit, presupunem, de către nimeni”, potrivit sursei citate.

Cele 23 de trasee vor avea terminalul central la Piaţa Unirii şi vor circula între orele 23.00-1.00 şi 5.00-6.00 la un interval de 30 de minute şi între orele 1.00-5.00 la 60 de minute, a anunţat, miercuri, Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB).

Preţul unei călătorii cu autobuzele de pe aceste linii, care vor începe să circule din noaptea de vineri spre sâmbătă, va fi tot de 1,3 lei .

Reprezentanţii RATB au precizat că trasele de noapte au fost înfiinţate la solicitarea călătorilor.

„Transportul public de noapte în Bucureşti aduce avantaje în rândul călătorilor, din punct de vedere social, prin costurile scăzute, precum şi prin prisma dezvoltării turistice a Capitalei, luând în considerare faptul că centrul vechi al oraşului este foarte vizitat în ultima perioadă. Trebuie luată în calcul şi componenta de dezvoltare a municipiului, ţinând cont atât de beneficiile de ordin economic ale societăţilor deschise pe perioada nopţii, cât şi de faptul că anumite persoane care muncesc în acest interval orar vor avea posibilitatea să circule între periferia oraşului şi centru. Bucureştiul intră, prin acest proiect, în rândul marilor metropole europene”, a declarat Adrian Criţ, directorul general al RATB.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă