De zeci de ani, problema mineritului din România a fost ignorată de clasa politică, iar, acum, trebuie să se găsească o soluție pentru a evita falimentul, în doar trei luni, explică secretarul general al Confederației Sindicale Naționale (CSN) “Meridian”, Dumitru Fornea.
RL: Ați avut o discuție cu ministrul Energiei, pe problema minerilor. Care au fost concluziile?
Dumitru Fornea: Întâlnirea de astăzi (not. red. – 23 feb. 2021) vine după o întâlnire la fel de importantă care a fost ieri, cu doamna Raluca Turcan, ministrul Muncii, în care s-a discutat problema stingerii conflictului de muncă de la nivelul Complexului Energetic Hunedoara pe fondul în care acesată companie nu a reușit să aducă plata salariilor minerilor pe luna ianuarie, dar și plata unor drepturi care erau de mai mult timp – vorbim de cel puțin un an. Și atunci, pe acest fond s-au declanșat proteste în Valea Jiului, proteste care au fost destul de bine documentate și bine revendicate din toate perspectivele și, în acest context s-a pus în discuție viitorul Văii Jiului, viitorul mineritului în Valea Jiului și situația Complexului Energetic Hunedoara. La Ministerul Economiei, astăzi s-a discutat despre posibilitatea reorganizării Complexului Energetic Hunedoara în Complexul Energetic Valea Jiului. Acest complex energetic nou ar trebui să fie degrevat de datorii, pentru că se va da în plată. Trebuia să vă precizez că Complexul Energetic Hunedoara se află în procedeu de insolvență și se așteaptă o decizie a instanței la sfârșitul lunii martie, dar pricipalii creditori ai acestui complex sunt instituții ale statului român, motiv pentru care se pregătește o reorganizare a activelor în cadrul actualului Complex Energetic Hunedoara și fondarea unei companii care va fi un pic mai complexă, pentru că va avea patru mine. Lonea și Lupeni sunt mine cu ajutorul de stat care vor trebui să intre în procedură de închidere. Livezeni și Vulcan sunt mine care pot să funcționeze încă neîntrrupt pentru că sunt mine competitive care vor fi incluse în acest nou complex. Se mai dorește atașarea unei microhidrocentrale și centrala de la Paroșeni care are deja conformitatea cu mediul, adică are făcute investițiile în cadrul de restructurare și poate să producă energie cu emisii scăzute de carbon, cu emisii scăzute de bioxid de sulf sau alți compuși care nu sunt acceptați la nivelul UE. Se mai prevede ca termocetrala Mintia să fie eventual cedată către Consiliul Județean Hunedoara.
Administrația locală poate suporta cheltuielile pentru o companie de asemenea dimensiuni?
Este o bună întrebare. Chiar astăzi s-au pus bazele acestei discuții. Timpul fuge, avem la dispoziție trei luni, practic, în care va trebui găsită această soluție și una dintre tematici a fost legată de această capabilitate a Consiliului Județean de a prelua activele respective și de a le dezvolta, eventual de a le eficientiza, pentru că la momentul actual nu este suficientă doar preluarea de către Consiliul Județean. Domnul Nistor – dacă am înțeles noi bine – propunea chiar un parteneriat cu Romgaz. Nu știm exact condițiile în care se poate realiza lucrul acesta din punct de vedere juridic, nu știm dacă Romgaz este interesat. Apar și alte companii. S-ar părea că există și o companie străină care ar fi și ea interesată, dar nu se știe exact dacă intenția este serioasă sau nu. Nu te poți baza pe acest tip de acord. O scrisoare de intenție nu schimbă cu nimic situația actuală din Valea Jiului și a Complexului Energetic Hunedoara.
Exisă posibilitatea ca o parte dintre mineri să fie concediați?
Și aceasta este o întrebare-cheie. Nicio organizație sindicală nu ar spune că este de acord cu așa ceva, dar trebuie să ne uităm în perspectivă, să vedem și declarațiile domnului Timmermans care sunt foarte contondente la adresa mineritului de cărbune din România. Există posibilitatea discutată astăzi la modul concret, agreată, pentru că restul sunt doar speculații, există posibilitatea ca cei care ajung la vârsta pensionării, care dorec să iasă din sistem – și vorbim probabil de până la o mie de persoane – ar putea să o facă pe această cale, adică să aibă această facilitate care s-a folosit în Spania, în planul de tranziție justă.
Adică pensionare anticipată.
Da. Ceea ce se numea înainte pensionare anticipată este și în spiritul deciziei Consiliului Uniunii Europene, nr.787 care din păcate, nu-și mai face efectul pentru că a expirat undeva în anul 2020, dar în acea decizie a Consiliului prin care se reglementa ajutoarele de stat pentru închiderea minelor necompetitive practic se întrevedea această posibilitate ca programele de închidere să fie incluse și în pachete sociale ce priveau pensionarea anticipată a lucrătorilor care aveau anumite stadii realizate, conform legislației internaționale. Și aici, noi, dacă aplicăm această legislație, va trebui făcute modificări în Legea 263, legea pensiilor. Vă dați seama că foarte multă lume, foarte multe profesii în România s-au folosit de această lege. Există deja excepții legale privind statutul personalului feroviar, statutul personalului silvic, pentru anumite categorii de persoane. Mi se pare că și polițiștii au ceva. Voiau și polițiștii locali la un moment dat să aibă, deci sunt multe profesii care ar dori să aibă acest lucru și cred că oricărui guvern i-ar veni destul de greu ca să avanseze o teză de tipul acesta. Noi am putea să mergem înainte cu o teză de acest tip pe conceptul de tranziție justă care ar putea să fie acceptată de către Comisia Europeană. Colegii spuneau de un sistem de pensionare în afara sistemului public. Nu prea înțelege lumea despre ce este vorba. Este vorba de a crea un fond prin sistemul de tranziție justă, prin fondul de tranziție justă – mecanismul (se numește la nivel european) de tranziție justă – și prin acel fond practic să poți să pensionezi un număr-țintă de mineri care îndeplinesc condițiile pe care guvernul respectiv le stabilește de comun acord cu Comisia Europeană din ce am înțeles, pentru vă este văzut ca o formă de ajutor social, deși nu este foarte clar aspectul ei. Cât poți să utilizezi acest fond?
Cănd își vor recupera acești oameni veniturile cuvenite?
În negocierile care s-au derulat ieri, situația era destul de complicată pentru că cecul era pe zero. Deci practic nu aveai nimic. Atunci când ai o problemă de contract colectiv de muncă, te duci și vorbești cu compania în cauză. Ori de data aceasta compania în cauză se află într-o situație foarte complexă. Deci se află într-o procedură de insolvență și pe urmă, în incapacitate de a plăti pentru că la începutul lunii i-au fost retrase vreo 7-8 milioane de euro care erau o sumă ce reprezenta contravaloarea unui ajutor pentru servicii de sistem, dacă am înțeles noi bine. Ori acest ajutor era alocat de către Comisia Europeană. Neprimindu-l, ei trăind de pe lună pe lună, practic i-a dat peste cap. Mai mult, în pandemie fiind campanie electorală nu a mai existat o focalizare asupra siuației acestei companii și nu numai. Probabil că mai sunt și alte companii, dar nu o situație la fel de gravă ca în Valea Jiului pentru că este o regiune monoindustrială. Și atunci ceea ce s-a negociat ieri cu doamna ministru Raluca Turcan a plecat practic, de la ideea de a plăti salariile care trebuiau să fie luate în ziua de 15-16 februarie – se mai întârzia câte o zi, două – dar din motiv că nu au bani pentru aceste salarii nici măcar nu exista o procedură, aceste salarii acum au fost anunțate că se vor lua pe data de 26 februarie. Deci salariul pentru luna ianuarie este programat să se ia la data de 26 februarie, dată care a fost avansată și de prefectul județului Hunedoara, la întâlnirea cu minerii – dacă nu mă înșel – la mina Vulcan, în decursul săptămânii trecute.
Care este garanția că nu se va mai repeta această situație în viitorul apropiat?
Trebuie să înțelegem că ceea ce s-a discutat și ceea ce s-a negociat ieri vorbește pur și simplu de recuperare salariilor și drepturilor restante ale minerilor conform contractului colectiv de muncă. Vorbim de tichete de masă acolo, vorbim de indemnizațiile de transport. Erau niște drepturi pe care ei le aveau și de care n-au putut să beneficieze pe tot parcursul anului trecut. Fondul de garantare în sine a creanțelor salariale este un instrument nou, de inspirație europeană, care s-a adoptat tot în fugă de Guvernul României, pentru că nu au avut ce să facă. Inițial s-a lucrat la acest act normativ în timpul doamnei Violeta Alexandru, s-a întrerupt pe perioada alegerilor și acum a fost reluat de doamna Raluca Turcan în această perioadă scurtă de timp. Dar normele metodologice s-au făcut în timp record, ceea ce însemnaă că Guvernul a luat cam în serios problema de acolo, pentru că e o chestiune de imagine în primul rând a României. România nu cred că-și mai permite din nou, să figureze în Europa cu proteste violente sau proteste de tipul acesta industrial, cu restructurări. Majoritatea statelor europene și-au rezolvat pașnic problemele minerilor. Ceea ce este garantat și angajat până la urmă de Guvernul României este pentru cele trei luni care sunt prevăzute în mecanismul declanșat prin acest fond de garantare. După trei luni este o problemă reală ce se va întâmpla cu minerii din Vale. Se pare că anumite elemente din discuția pe care v-am prezentat-o anterior au fost pregătite mai dinainte, dar ea s-a blocat la un moment dat și acum se reia, dar elementul necunoscut din toată această discuție este care va fi poziția Comisiei Europene în raport cu propunerile făcute de Guvernul României în contextul în care știm cu toții, se încurajează transferul/ transformarea economiilor către economii cu emisii reduse de carbon. Pactul ecologic european, Acordul de la Paris, toate au fost semnate de către Guvernul României, poate că acolo trebuia mai multă consultare pentru a stabili niște ținte mai realiste vizavi de România. Ceea ce nu s-a făcut în zeci de ani, practic trebuie să se facă acum în trei luni. Voință este. Din partea ministrului cel puțin, Virgil Popescu, nu se poate spune că nu își dorește. Problema este să fie și putință și ce procedură legală care să-i permită să se miște.
Tocmai plecând de la această legislație europeană, putem spune că nu mai există viitor pentru mineritul din România?
Dacă vrem să o vedem din perspectiva europeană – eu am fost și raportor în cadrul Comitetului Economic și Social European pe această temă – cărbunii neindigeni în tradiția energetică europeană. Noi am încercat să apărăm. A trebuit să transferăm discuția de pe cărbunele ca un mineral energetic esențial pentru securitatea energetică, am fost forțați să o aducem către o discuție către viitorul regiilor miniere carbonifere. Adică, ce se va întâmpla cu aceste regiuni carbonifere care vor trebui să aibă schimbat profilul. Este pus în discuție viitorul cărbunelui în Uniunea Europeană asta este clar, nu este niciun dubiu în sensul acesta și asta se vede din mecanismele fiscale care îngreunează utilizarea cărbunelui. Ca să vă dau un exemplu, la Complexul Energetic Oltenia dacă îmi aduc bine aminte, în 2019 – vorbeam cu domnul Boza care era director general – reprezentată în 2019. Ei au trebuit să găsească 400 de milioane de euro pentru certificate verzi. Vreau să spun că în cadrul Complexului Mintia, valoarea certificatelor verzi cred că depășește valoarea activelor. Ca să avem o imagine a ceea ce înseamnă aceste sarcini care sunt impuse practic, de Tratatul de la Paris. Aceste targheturi pe care fiecare țară și le-a asumat pentru reducerea emisiilor de carbon se traduc în taxe și măsuri punitive la adresa centralelor pe bază de cărbune, dar atenție, că semnalele sunt și pentru centralele pe bază de gaz. Dacă vă uitați la politica Băncii Europene pentru Investiții, acolo o să vedeți că ei și-au propus să nu mai finanțeze proiectele care au la bază producere pe bază de gaz a energiei. Deci vedeți că lucrurile o iau într-o zonă extremistă să apunem așa, și totuși pun întrebarea dacă Europa va rezista în această situație. Ați văzut că în spațiul public românesc se vorbește foarte mult de modelele din Germania, din Polonia. Am fost în contact cu aceste regiuni, am avut chiar un proiect cu Comitetul Economic și Social European cu care am mers prin toate regiunile acestea: prin Spania, prin Germania, Polonia, Republica Cehă, Slovacia.
Partea a II-a a interviului va fi publicată în ediția de weekend a cotidianului național “România liberă” de săptămâna viitoare.
