0.4 C
București
vineri, 17 ianuarie 2025
AcasăSpecialSoacra ministrului Agriculturii, anchetată de DNA pentru mită

Soacra ministrului Agriculturii, anchetată de DNA pentru mită

Maria Pop, soacra preşedintelui PC, Daniel Constantin, vicepremier şi ministru al Agriculturii, a fost pusă sub învinuire de către procurorii anticorupţie Piteşti pentru luare de mită şi fals intelectual în formă continuată.

În calitate de angajată a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş, Maria Pop este suspectată că a luat mită 500 de lei de la o femeie de afaceri pentru a falsifica un control financiar.

Fapta ar fi fost săvârşită în vara anului trecut, când Maria Pop, consilier la Serviciul Control Persoane Fizice din cadrul Finanţelor Publice Argeş, ar fi trebuit să efectueze, împreună cu colegul ei, inspectorul Cătălin Stoica, un control fiscal la un agent economic dintr-o comună argeşană. Agentul economic era înregistrat ca Persoană Fizică Autorizată (PFA).

În schimbul sumei de 500 de lei,  Maria Pop şi colegul ei nu au mai fi efectuat controlul, însă au încheiat un proces-verbal de control potrivit căruia agentul economic a desfăşurat corect activităţile comerciale. În plus, şi-au decontat sumele aferente deplasării cu maşina personală.

Potrivit DNA Piteşti, „cei doi funcţionari au falsificat, prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, înscrisul oficial denumit Registrul Unic de Control ce aparţinea persoanei fizice autorizate”.

 Printre cei chemaţi să dea declaraţii s-ar fi aflat mai mulţi colegi de-ai Mariei Pop, între care şi  inspectorul Dan Velea.
 

Vicepremierul Daniel Constantin ar fi declarant presei locale  că soacra sa „lucrează de peste 20 de ani acolo şi ştiu că este un funcţionar apreciat. Sunt sigur că toate aspectele vor fi clarificate de instituţiile statului”.

Surse judiciare spun că ancheta este în faza finală, de redactare a rechizitoriului. Potrivit noilor coduri penale, următorul act procedural este avizarea rechizitoriului de către judecătorul de cameră preliminară şi abia apoi trimiterea în judecată.

 

 

Cele mai citite

Marsupiu ergonomic. Ce modele există și care este cel mai potrivit pentru copilul tău?

În primele luni de viață, bebelușii au nevoie constantă de apropierea și confortul părinților. În acest context, un marsupiu ergonomic devine un accesoriu esențial,...

Ruse și Cristian țin steagul sus la Australian Open! Victorii în proba de dublu și adversare dificile în turul 2

Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian au debutat cu victorii în proba de dublu la Australian Open, dar vor avea misiuni dificile în runda a...

Cazurile de viroză se dublează în România: Ministerul Sănătății recomandă măsuri pentru prevenirea răspândirii

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat vineri că numărul cazurilor de viroză a crescut semnificativ, ajungând la aproximativ 90.000 în ultima săptămână, comparativ cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă