6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialSmirnov nu e încântat de reluarea tratativelor cu Moldova

Smirnov nu e încântat de reluarea tratativelor cu Moldova

Igor Smirnov, preşedintele Transnistriei, nu este încântat de reluarea negocierilor în formatul 5+2. Liderul Republicii Moldoveneşti Nistrene ţine să reamintească Moldovei că Transnistria măcar are preşedinte care să se ocupe de problemele ţării.

„Nu suntem foarte încântaţi de reluarea negocierilor în formatul „5 +2 „. Practic, nu există niciun progres. Există doar voinţa de a relua procesul de negocieri. Ce va fi mai departe, vom trăi şi vom vedea”, a declarat liderul regiunii separatiste, Igor Smirnov în cadrul unei întâlniri cu şeful misiunii OSCE în Moldova, Philip Remler.

Smirnov a mai adăugat că este important ca în Republica Moldova să fie ales preşedintele, deoarece doar o conducere stabilă va permite negociatorilor să soluţioneze problemele locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Liderul separatist nu crede că poate purta tratative cu Chişinăul cât timp Republica Moldova nu-şi va alege un preşedinte.
„Avem nevoie de consultări. Vom elabora agenda de lucru, dar aş vrea să spun că am mai trecut prin toate acestea şi nimic”, a mai spus Smirnov.

Independenţa Transnistriei este recunoscută doar de Abhazia şi Osetia de Sud, dar şi de provincia Nagorno-Karabah. Toate statele membre ONU şi UE îi consideră teritoriul ca fiind o parte din Republica Moldova.

Cele mai citite

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă