22.9 C
București
sâmbătă, 5 octombrie 2024
AcasăSpecialSlow-food si TIFF, pe terasa E-Uranus

Slow-food si TIFF, pe terasa E-Uranus

» Pana joi, 21 iunie, terasa E-Uranus include in program proiectiile mai multor filme de la TIFF si produse culinare tip "slow-food".

» E-Uranus este un spatiu de agrement deschis de curand in Bucuresti, in zona Uranus-Rahova, in cadrul unui proiect de regenerare urbana a acestei zone.

La E-Uranus au fost proiectate saptamana trecuta "Albastru inchis, aproape negru", "Irina Palm", "Am o slujba naspa rau" si alte filme din cadrul Transilvania International Film Festival. Marti puteti vedea aici filmul care a castigat trofeul TIFF in acest an, "La Sagrada Familia".
La E-Uranus se regaseste ceva din atmosfera de pe terasa La Motoare, de pe acoperisul Teatrului National, sau din Vama Veche, atragand si un public asemanator. Amenajata in curtea interioara a cladirii ARK, fosta Bursa de Marfuri din Bucuresti, proiectata de arhitectul italian Giulio Magni in 1899 si facand parte din patrimoniul industrial al orasului, terasa are la dispozitie un spatiu generos. Aici au fost aduse mese mari de lemn, aranjate in jurul barului lipit de un turn de apa, o constructie neregulata din lemn care serveste drept platforma de pierdut timpul. Mai exista un cinema in aer liber, chioscuri pentru produse culinare traditionale si mancaruri calde pregatite pe loc. Conceptul este importat din Occident, "slow food" – si are in vedere o alternativa la corporatiile tip fast food, cu mancare standardizata si servire rapida. In magazinele slow food se vand mancaruri preparate dupa retete traditionale, din ingrediente ecologice; pe scurt, mancaruri "ca la mama, la tara, acasa". Pe terasa de la Uranus sunt trei chioscuri, deservite chiar de cei care au preparat produsele. La primul chiosc, un taran ne da sa gustam o bucatica de carnat si ne imbie cu un pahar de tuica de Bistrita. La alt chiosc, un sucevean expune siropuri naturale de pin si de fructe, branzeturi si pastrav afumat, pastrat in cetina – redus de la 60 la 40 de lei (o "instalatie" cu patru pastravi impachetati in cetina). Ultimul chiosc, cu mezeluri din Bucovina, are o multime de sortimente, din care ni se da sa gustam. Preturile sunt mai mari decat in supermarket (15-35 kg), dar peste tot in lume produsele organice "hand-made" sunt mai scumpe. Oricum, lumea nu se inghesuie sa cumpere, preferand sa intinda de-o bere pe terasa – de unde usoara dezamagire a taranilor. De remarcat ca negustorii au fost "importati" de la Muzeul Taranului Roman, unde – alaturi de alti tarani – au facut demonstratii live ale abilitatilor de bucatar, in cadrul Festivalului Filmului European desfasurat luna trecuta.
Curtea este "branduita" cu litere de neon verde, de inaltimea unui om, care, desi sunt artificiale si bombastice, aduc spatiul in contemporaneitate. In contrast cu arhitectura industriala de inceput de secol, cu degradarea constructiilor si iregularitatea terenului, recenta amenajare improvizata reuseste sa creeze un amalgam mai degraba stimulativ decat suparator.
Desi spatiul este primitor, locatia de langa Piata Cosbuc din Rahova nu este foarte accesibila bucurestenilor obisnuiti sa iasa "in oras". Acesta este insa chiar motivul pentru care terasa a fost amenajata aici. Dominata de case vechi, spatii industriale dezafectate sau decazute, spatii libere largi sau folosite inadecvat, piatete si palcuri de blocuri, zona Uranus desparte cartierul Rahova de zona Casei Poporului si de centrul orasului. Potrivit initiatorilor proiectului "Va Urma", British Council, DC Communication si Centrul International pentru Arta Contemporana, zona Uranus are mai multe atuuri pentru a fi transformata intr-un "lounge urban" al culturii alternative: densitatea relativ scazuta a spatiilor construite, prezenta mai multor cladiri de patrimoniu si spatii atragatoare, cu potential de a atrage vizitatori, precum Colosseum-ul (Palatul Bragadiru) sau Piata de flori. Zona a fost insa taiata de restul orasului prin daramarea cartierului Uranus si construirea Casei Poporului. Din punct de vedere demografic, locuitorii din zona sunt amestecati. Contactul dintre comunitatea locala de tigani si publicul tanar, middle-class si alternativ, ar putea fi in avantajul ambelor parti; angajatii terasei sunt, se pare, din partea locului – e vorba atat de fetele de la intrare, cat si de barmanii de la bar. Floraresele din Piata de flori ar putea avea noi clienti, ca si discoteca de cartier de langa cladirea ARK, care poate fi vizitata de clientii terasei E-Uranus pentru mai multa "culoare locala". In contrast cu aerul cool al terasei, discoteca de cartier arata ca una de la tara – cu manele, pereti afumati, ciment pe jos, banci de lemn si becuri rosii. Cu adevarat o relicva preistorica.

Cele mai citite

Trei candidaturi la prezidențiale au fost contestate la CCR. Sâmbătă se analizează sesizările

Sâmbătă este ultima zi de depunere a candidaturilor la cea mai înaltă funcție în stat. În cursa pentru Cotroceni sunt 10 candidați până acum Sâmbătă...

Adriean Videanu și soția, „pensionarii” de lux, prinși la vamă cu bijuterii de peste jumătate de milion de euro

Fostul ministru al Economiei și soția sa au fost opriți în aeroportul din Munchen, pentru că nu au declarat bijuterii de peste 650.000 de...

Ineficiența energetică: Povestea care ne costă scump

România, odinioară un jucător energetic major în Europa de Est, se confruntă acum cu o realitate sumbră: prețurile au explodat, iar țara e în...
Ultima oră
Pe aceeași temă