16.3 C
București
sâmbătă, 13 aprilie 2024
AcasăSpecialSituaţia proastă a rromilor

Situaţia proastă a rromilor

Rromii au fost perse­cutaţi în Eu­ropa timp de secole. Totuşi, acum se confruntă cu o formă de discriminare nevăzută în Europa de la cel de-al doilea război mondial, evacuări de grup şi expulzări de bărbaţi, femei şi copii din mai multe democraţii europene, pe motiv că aceştia reprezintă o ameninţare pentru ordinea publică. Săptămâna trecută, Franţa a început să pună în aplicare planurile de a expulza toţi rromii nonfrancezi, implicându-i pe toţi ca un grup în activităţi criminale, fără nici un proces juridic pentru a stabili dacă aceste persoane au comis într-adevăr vreo crimă sau dacă reprezintă un pericol pentru ordinea publică. Aceste acţiuni franceze vin după „pachetul de securitate” adoptat de Italia în 2008, care îi descria pe aşa-numiţii „nomazi” ca o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi de aceea a impus o legislaţie de urgenţă care să conducă la expulzarea rromilor nonitalieni.

Combaterea activităţilor infracţionale este o preocupare legitimă a guvernului. Dar expulzarea cetăţenilor UE pe baza apartenenţei etnice ca fiind exponenţi ai activităţii infracţionale este o încălcare a directivelor UE privind discriminarea rasială şi dreptul de a circula liber între statele membre. Există un principiu juridic ferm stabilit potrivit căruia crima ar trebui abordată printr-o sentinţă care stabileşte vinovăţia individuală în faţa unei instanţe de drept. În plus, infractorii condamnaţi nu sunt, de obicei, deportaţi dacă sunt cetăţeni ai unui alt stat membru UE. În schimb, legislaţia europeană impune o sentinţă individuală prin care deportarea este necesară şi proporţională cu infracţiunea săvârşită, precum şi prin luarea în considerare a altor împrejurări (cum ar fi puterea legăturilor individului cu comunitatea). Desigur, societăţile europene nu ar trebui să tolereze criminalitatea şi comportamentul antisocial. Dar nici un grup etnic nu monopolizează astfel de patologii şi toţi oamenii ar trebui să fie egali în faţa legii. După cel de-al doilea război mondial, europenii şi-au dat seama că este inacceptabil să supună un grup de oameni la o pedeapsă colectivă sau să îi expulzeze în masă pe criteriul etniei, deci încălcarea drepturilor fundamentale ale rromilor în numele securităţii creează un precedent îngrijorător.

În schimb, guvernul francez este îndreptăţit să solicite măsuri pentru îmbunătăţirea sistemului de ocupare a forţei de muncă şi pentru înmulţirea oportunităţilor de dezvoltare a rromilor în ţările lor de origine (în primul rând, Bulgaria şi România), care ar reduce stimulentele şi presiunile ce-i determină pe aceştia să se mute în alte ţări. Ca răspuns la poziţia Franţei, guvernul suedez a cerut o acţiune coordonată din partea UE pentru a încuraja integrarea rromilor. Rromii vor şi se pot integra dacă li se oferă posibilitatea, aşa cum au arătat programele fundaţiei pe care o conduc. Majoritatea rromilor împărtăşesc aceleaşi aspiraţii ca şi populaţiile majoritare: o casă cu toate utilităţile, o educaţie decentă pentru copiii lor, locuri de muncă care să le permită să-şi întreţină fa­miliile şi să inte­r­ac­ţioneze cu ceilalţi oameni în societate. Ei se confruntă însă cu dis­criminarea îngrozitoare şi cu privaţiuni, de aceea vor con­ti­nua să migreze în întreaga Europă. UE trebuie să recunoască faptul că natura paneuropeană a acestei pro­bleme impune o strategie multilaterală şi eficientă pentru incluziunea rromilor.

Responsabilitatea primară privind protejarea drepturilor şi bunăstarea tuturor cetăţenilor revine însă statelor membre ale UE. Politicile şi programele de promovare a incluziunii în câmpul muncii, educaţie, sănătate, locuinţă trebuie implementate la nivel local şi naţional. Dar UE are un rol vital pentru a motiva, coordona, sprijini financiar şi pentru a monitoriza aceste eforturi printr-un plan la nivelul Uniunii Europene. În 2009, Comisia Europeană a aprobat folosirea fondurilor structurale pentru a acoperi costurile pentru construcţia de locuinţe pentru comunităţile marginalizate, cu un accent special pe rromi. Acesta este un pas binevenit ce ar trebui extins la educaţie, sănătate şi în domeniul ocupării forţei de muncă. Cel mai important, regulile ce controlează modul în care sunt cheltuite fondurile structurale ar trebui schimbate pentru a permite utilizarea lor pentru sănătate şi educaţie, mai degrabă, decât doar pentru formarea profesională.  Sărăcia structurală din comu­ni­tăţile de rromi este strâns legată de lipsa educaţiei şi de şomaj. Iniţiativa Comisiei „Europa din 2020″ a stabilit obiective specifice pentru creşterea ratei de finalizare a studiilor şi nivelurile ocupării forţei de muncă pentru toţi cetăţenii UE. În ambele domenii, rromii sunt cu mult în urmă faţă de concetăţenii lor, aşadar măsurile specifice pentru a elimina acest decalaj ar trebui să fie parte integrantă a planului pentru Europa din 2020.

Cea mai mare divizare între rromi şi populaţiile majoritare nu este una de cultură sau de stil de viaţă – aşa cum este adesea portretizată de mass-media -, ci una provocată de sărăcie şi inegalitate. Decalajul este fizic, nu doar mental. Segregarea în şcoli este un obstacol în calea integrării rromilor şi duce la prejudicii şi eşec. Segregarea în cartierele de locuinţe a dus la formarea unor tabere de rromi uriaşe, aşezări lipsite de canalizare şi alte condiţii de bază, esenţiale pentru o viaţă demnă. Situaţia proastă a milioane de rromi în secolul XXI reprezintă o bătaie de joc faţă de valorile europene şi pătează conştiinţa Europei. Situaţia rromilor nu este doar o problemă de securitate pe termen scurt ce poate fi rezolvată prin măsuri draconice, precum evacuarea oamenilor cu forţa dintr-un stat membru în altul. Nu numai că acest lucru subminează valorile europene şi principiile juridice, dar nu reuşeşte să abordeze cauzele profunde ale problemei. Fiind cea mai mare minoritate etnică din Europa, rromii din interiorul UE cuprind segmentul cel mai tânăr al populaţiei şi care înregistrează cea mai rapidă creştere demografică. Până în 2020, de exemplu, tinerii rromi vor reprezenta o treime din noii intraţi în câmpul muncii în Ungaria. Europa nu îşi poate permite să piardă o altă generaţie. Aceasta este o chestiune legată de drepturile omului şi de valorile fundamentale şi este vital să asigurăm pacea şi coeziunea în societăţile din întreaga Europă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă